Un interviu cu Ana Nedea, Director de Strategie și Dezvoltare de Business Simtel
Care sunt principalele obiective ale strategiei de business şi principalele realizări ale companiei dumneavoastră în acest an?
În 2024, Simtel Team și AREVDD (Asociația Română pentru Energie Verde și Dezvoltare Durabilă) și-au consolidat poziția ca actori-cheie în domeniul energiei regenerabile și cel al sustenabilității. Strategia Simtel a fost clară: accelerarea tranziției către energia verde prin investiții în infrastructură, soluții inovatoare și extindere internațională. Astfel, ne-am concentrat pe dezvoltarea parcurilor fotovoltaice proprii – am crescut capacitatea totală a proiectelor noastre la peste 83 MWp, ceea ce înseamnă peste 111 GWh de energie verde pe an injectată în rețea.
Am implementat soluții de stocare a energiei, am demarat și proiecte complexe care vor ajuta la echilibrarea rețelei și optimizarea consumului de energie regenerabilă. În privința expansiunii – am deschis o filială în Essen, Germania, un pas strategic care ne permite să ne extindem expertiza pe una dintre cele mai avansate piețe de energie regenerabilă din Europa.
Filiala noastră din Chișinău a încheiat anul cu o cifră de afaceri de 8,2 milioane de lei și 7 MW în operare, centrale fotovoltaice destinate clienților din industrii diverse. Serviciile noastre pe piața din Moldova s-au diversificat inclusiv în zona de furnizare de energie. Avem o echipă completă de experți tehnici și o infrastructură performantă locală.
Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți business?
Mă trezesc cu convingerea că avem puterea de a contribui la bunăstarea românilor prin inovație, sustenabilitate și leadership responsabil. Mă motivează impactul pozitiv al activității noastre asupra comunității și asupra viitorului energetic al țării. Cred în potențialul României – avem resurse, oameni talentați și o piață în plină expansiune.
Fiecare proiect pe care îl dezvoltăm contribuie la consolidarea unei economii mai puternice și mai sustenabile. Practic, construim ceva durabil, nu suntem doar o companie, ci un vector al schimbării. Prin soluțiile noastre de energie regenerabilă și dezvoltarea infrastructurii verzi, lăsăm o amprentă pozitivă asupra generațiilor viitoare.
Cum comentați contextul actual social, economic și politic din România, Moldova și din Europa Centrală și de Est?
În România și în regiune, observăm creșterea semnificativă a investițiilor în energie verde, digitalizare și infrastructură. Tranziția către o economie sustenabilă nu mai este doar un concept, ci o realitate accelerată de fondurile europene și de noile politici de mediu. Inflația și fluctuațiile pieței rămân provocări majore, însă companiile care investesc în eficiență și tehnologii avansate reușesc să își mențină competitivitatea. Piața muncii, în sine, este în schimbare – tinerii caută joburi care au impact și sens, ceea ce înseamnă că firmele sunt nevoite să pună accent pe leadership autentic, inovație și valori puternice.
Moldova traversează o perioadă de incertitudine, marcată de provocări economice și energetice, dar și de oportunități de reformă și integrare europeană. Planul de Creștere Economică, bazat pe șapte piloni fundamentali, prevede măsuri concrete pentru tranziția verde. Este importantă consecvența în aplicarea lui, pentru a valorifica eforturile care s-au făcut până acum.
Din punct de vedere social, crește implicarea civică și interesul pentru sustenabilitate, tehnologie și echitate socială. Oamenii cer companii responsabile, politici care sprijină dezvoltarea și lideri care acționează transparent. În același timp, provocările legate de educație și migrație rămân presante. Este esențial să investim în oameni, în formare profesională și în dezvoltarea unei forțe de muncă adaptate economiei viitorului.
Pe de e altă parte, peisajul politic rămâne volatil, atât la nivel național, cât și în Europa Centrală și de Est, dar asta creează și ferestre de oportunitate pentru investiții strategice, parteneriate și crearea unor politici publice mai bine gândite. România are un avantaj clar: face parte din Uniunea Europeană și NATO, ceea ce îi oferă un cadru stabil pentru atragerea de investiții și pentru creștere economică.
Care sunt valorile companiei dumneavoastră?
La Simtel, credem că succesul nu se măsoară doar în rezultate financiare, ci și în impactul pozitiv pe care îl avem asupra oamenilor, partenerilor și mediului înconjurător. Suntem mai mult decât o companie de tehnologie – suntem o echipă unită de o viziune clară, de principii solide și de dorința de a construi un viitor mai sustenabil și mai eficient.
Pentru noi, etica, performanța, curajul și responsabilitatea nu sunt doar concepte, ci angajamente pe care ni le asumăm zi de zi. Credem în puterea echipei, în autenticitate și în orientarea constantă spre soluții esențiale.
*conținut sponsorizat