FacebookTwitterLinkedIn

La ora 9:30, consumul ţării era de 5.468 MW, producţia, de 6.103 MW, iar diferenţa de 635 MW era exportată, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional, postate pe site-ul Transelectrica.

Hidrocentralele produceau, la ora menţionată anterior, 2.848 MW, centrala nucleară de la Cernavodă – 1.407 MW, termocentralele pe cărbune – 835 MW, iar cele pe hidrocarburi – 418 MW.

Panourile fotovoltaice asigurau 298 MW, turbinele eoliene – 255 MW, iar biomasă – 41 MW.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică noi avertizări de ploi abundente şi vijelii. De asemenea, a fost instituit Cod portocaliu în partea de est, nord-est şi sud-est a ţării, în timp ce în centru, în sud şi în nord va fi Cod galben, până luni, la ora 2:00.