FacebookTwitterLinkedIn

Enel Finance International N.V. a lansat obligațiuni în valoare de 3,5 miliarde de euro, asociate obiectivelor de sustenabilitate al companiei care vizează reducerea emisiilor directe de gaze cu efect de seră, în conformitate cu strategia de finanțare durabilă al grupului.

Obligațiunile sunt garantate de Enel, iar emisiunea a fost suprasubscrisă de 2,5 ori, înregistrând cereri de circa 9,2 miliarde de dolari și o participare semnificativă din partea investitorilor responsabili social, permițând companiei să-și diversifice baza de investitori. Noua emisiune accelerează totodată realizarea obiectivelor Grupului privind raportul dintre sursele de finanțare sustenabilă și totalul datoriilor brute, stabilit la 65% pentru 2024 și peste 70% pentru 2030. Veniturile din emisiune ar urma să fie folosite pentru a finanța nevoile curente ale grupului.

Această acțiune reprezintă o premieră în condițiile în care un grup energetic multinațional realizează o emisiune de obligațiuni corelată unei traiectorii către decarbonizarea completă, tranșele de 30 de ani ale emisiunii în cauză fiind legate de obiectivul grupului Enel de a realiza zero emisii directe de gaze cu efect de seră din generarea de energie electrică și căldură, până în 2040.

Emisiunea de obligațiuni a fost susținută de un sindicat de bănci, printre care se numără și Barclays, BNP Paribas, Bank of America, Citigroup, Crédit Agricole, Crédit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs, HSBC, J.P. Morgan, Morgan Stanley, Santander și Société Générale. Având în vedere caracteristicile sale, emisiunii i s-a atribuit un rating provizoriu de BBB+ de către Standard & Poor’s, BBB+ de către Fitch și Baa1 de către Moody’s.