Odată cu această achiziție, Endava își dezvoltă capacitatea de a concepe, planifica și livra servicii digitale inteligente și își îmbunătățește capabilitățile în zona de strategie digitală de produs și servicii dedicate zonei de optimizare a acestora. De asemenea, preluarea FIVE aduce în portofoliul Endava clienți aflați cu precădere pe piața din Statele Unite. Această listă include branduri bine-cunoscute ca Rosetta Stone, Bullhorn Inc. și Napster.
FIVE, agenție digitală full-service, are o echipă de aproape 200 angajați în sediile aflate în Brooklyn (New York) și Croația, o mare parte dintre aceștia aflându-se în centrele de livrare din patru mari orașe ale Croației.
“Îmi face o deosebită plăcere să le urez bun-venit în familia Endava celor din FIVE. Sunt o echipă minunată care aduce abilități complementare în Endava, cu focus în zona de strategie de produs și strategii de optimizare, zone pe care le considerăm interesante pentru o multitudine dintre clienții noștri. În același timp, recunoașterea lor ca una dintre agențiile de top din New York și faptul că mare parte din echipă se află în centrele din livrare din Croația se potrivesc modelului nostru de business și strategiei Endava de a-și crește prezența în regiunea Adriatica”, a declarat John Cotterell, CEO Endava.
Endava a înregistrat o capitalizare bursieră de 4.26 miliarde dolari pe Bursa din New York la data de 04 martie 2021.