Pentru prima dată, sensul și rezultatele concrete ale muncii au devenit principalul factor de motivație pentru angajații români în 2025, depășind salariul și beneficiile materiale, arată Indexul stării de bine a angajaților români – Employee Wellbeing Index, realizat de RoCoach și Novel Research.
Potrivit studiului, 27,5% dintre angajați spun că sunt motivați în primul rând de sensul și impactul muncii lor, în timp ce salariul și beneficiile se situează pe locul al doilea, cu 19,3%. Stabilitatea (14,8%) și autonomia (11,7%) completează lista principalelor surse de motivație la locul de muncă în 2025.
La capitolul demotivare, angajații indică probleme legate de relația cu organizația, nu de volumul de muncă. Lipsa recunoașterii (9,1%), lipsa clarității (7,9%) și conflictele interne (7,8%) sunt principalii factori care afectează starea de bine. În același timp, principalele surse de epuizare rămân volumul mare de muncă (23,3%), presiunea constantă a termenelor limită (19,6%) și dezechilibrul dintre viața profesională și cea personală (16,4%).
Studiul arată că burnout-ul apare mai degrabă din lipsa sensului, recunoașterii și a controlului asupra muncii decât din intensitatea activității în sine. În acest context, unul din patru angajați români a fost la limita epuizării profesionale în 2025.
„Oamenii nu sunt epuizați pentru că muncesc mult, ci pentru că muncesc într-un context în care efortul lor nu este explicat, recunoscut și integrat într-un scop mai larg”, a declarat Mihai Stănescu, fondatorul RoCoach.
Raportul mai arată că impactul tehnologiei și al inteligenței artificiale asupra stării de bine este limitat: doar 5% dintre angajați consideră AI-ul un factor major de epuizare, în timp ce aproape jumătate spun că tehnologia i-a ajutat în activitatea zilnică.
Employee Wellbeing Index 2025 a fost realizat pe un eșantion național de 1.000 de angajați din mediul urban, în perioada noiembrie–decembrie 2025.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.