FacebookTwitterLinkedIn

Agitația de premiere mondiale de la Paris a împărțit industria în două tabere: producătorii care mizează aproape tot pe un viitor electric foarte apropiat și producătorii care continuă să lanseze modele noi după rețete clasice dar care au încă succes. În oricare dintre cele două situații s-ar afla, automobilul prezentului trebuie să se conecteze imediat la internet, trebuie să îi lase pe pasageri să își conecteze imediat telefoanele la internet și are nevoie de sisteme de conducere autonomă, măcar pentru a corecta direcția de mers atunci când șoferul părăsește banda potrivită. În materie de segmente și dimensiuni, exisă un interes ridicat pentru mașinile mici de oraș dar cea mai disputată categorie rămâne segmentul SUV-urilor. Atât de mult își dorește lumea SUV-uri, încât inclusiv strategiile bazate pe propulsii electrice se construiesc tot în jurul ideii de utilitate și gardă la sol ridicată.

Deschidere_LandRoverDiscovery_v2

Land Rover Discovery. Noua generație Discovery aduce o revoluție în gândirea și imaginea modelului lansat inițial în 1989. Land Rover a declinat la o scară superioară o imagine cunoscută deja de la Discovery Sport și a reușit să mențină aproape neschimbate liniile anunțate încă din 2014, de prototipul Discovery Vision Concept. Într-o lume în care se vorbește tot mai mult despre motoare electrice și baterii, Discovery se prezintă ca un SUV cu 7 locuri veritabile și primul automobil a cărui configurație interioară poate fi setată și cu ajutorul unei aplicații de pe telefonul mobil, tocmai ca mașina să poată fi pregătită încă din timpul în care ești, de exemplu, în magazinul de mobilă – tehnologia se numește Intelligent Seat Fold.

Spațiul destinat bagajelor ajunge până la 2500 l în configurația cu două locuri, lungimea caroseriei câștigând 14 cm în lungime față de generația anterioară. Pe lângă un Interior ridicat la standarde de finisare fără precendent în istoria Land Rover, noul Discovery beneficiază de o structură din aluminiu mai ușoară cu 480 de kg față de soluțiile convenționale și de o gamă de motorizări moderne, de la 2,0 l diesel de 180 CP până la V6 benzină de 340 CP. Pasagerii au la dispoziție o suspensie pneumatică care coboară mașina cu până la 4 cm pentru a facilita accesul dar și 9 porturi USB, 6 prize de 12V și o rețea wireless la care se pot conecta până la 8 dispozitive.

Audi Q5

Audi Q5. A doua generație a SUV-ului compact Audi urmează un drum cunoscut de la noile A4 și Q7. Exteriorul evoluează în spiritul noii generații Audi cu accent pe liniile simple și tehnologia LED. Revoluția de la interior se traduce prin eliminarea aglomerărilor de butoane criticate la vechile modele și prin apariția sistemului de display-uri și comenzi tactile reunite în conceptul Audi Virtual Cockpit. Deși tendințele actuale pun accent pe soluțiile electrice de propulsie, Audi mizează în continuare pe succesul motorizărilor diesel și oferă trei alternative pentru 2.0 TDI – 150, 163 sau 190 CP – și un V6 TDI de 286 CP. Amatorii de benzină au la dispoziție un 2.0 TFSI de 252 CP, iar, în viitorul apropiat, Audi va adăuga și versiuni mai purernice.

Noua plaformă tehnică aduce o reducere a greutății de 90 de kg față de generația anterioară, noul Q5 primind. în premieră, o suspensie pneumatică și o versiune cu tracțiune pe roțile din față. Pachetul de tehnologii împrumută “cunoștințele” de asistență la condus precum sistemele de avertizare la părăsirea bandei de mers, de control a distanței față de ceilalți participanți la trafic, de aistență la parcare și de condus complet automat în cazul traficului aglomerat pe autostradă.

BMW_x2

BMW X2. Avalanșa SUV-urilor continuă și la BMW cu al șaselea model din gama X. Viitorul X2 anunțat pentru 2018 devine versiunea sportivă pentru X1, după o rețetă regăsită deja la X6 în relație cu X5, respectiv la X4 față de X3. Linia plonjată a plafonului conferă un aer aparte, foarte apropiat de cel al unui Coupe, chiar dacă, de dragul laturii practice, caroseria păstrează formula cu patru portiere și hayon. Urmând tradiția BMW, Conceptul X2 comunică cu sinceritate proporțiile exterioare pentru modelul de serie dar și detalii estetice esențiale pentru direcția în care se îndreaptă noua imagine de marcă a producătorului german.

Interiorul preia cel mai probabil liniile de la X1, la fel ca și platforma tehnică, aceeași de la Seria 2 Active Tourer. Atunci când va ajunge în producția de serie, X2 devine al patrulea model BMW cu tracțiune pe roțile din față, un capitol nou al mărcii început în urmă cu doi ani, o dată cu lansarea MPV-urilor.

Hyundai_RN30_v2

Hyundai RN30 Concept. O dată cu prezentarea noii generații pentru compacta i30, producătorul sud-coreean a cărui cifră de vânzări a ajuns, în 2015, la aproape 5 milioane de unități, confirmă apetitul pieței pentru “Hot-Hatch-uri”. RN30 Concept este versiunea sportivă pe care Hyundai o pregătește în viitorul apropiat pentru noul model și pentru care dezvoltă o formulă menită să îi facă pe șoferii obișnuiți să se simtă ca niște piloți autentici. Inspirația din motorsport se reflectă în motorul de 2,0 l benzină Turbo de 380 CP, în sistemul de tracțiune integrală dar și în alegerea unei transmisii automate secvențiale cu două ambreiaje – DCT.

Pe lista tehnologiilor avansate se găsește un diferențial cu alunecare limitată controlat electronic care are grijă ca fiecare roată să primească cuplul necesar, iar, pentru a ușura structura, Hyundai a dezvoltat alături de BASF materiale pe bază de plastic, în contradicție cu noua tendință generală de a utiliza fibră de carbon. RN30 va ajunge în producția de serie ca i30N și va reprezenta primul Hyundai din seria N.

Generation EQ

Mercedes-Benz Generation EQ Concept. Prototipul care anunță un viitor SUV electric din gama Mercedes-Benz devine și primul model din noua marcă EQ dedicată exclusiv automobilelor electrice din grup după modelul mărcii BMW i. Strategia include lansarea a 10 modele EQ până în 2025, primul pas fiind un SUV compact cu dimensiuni apropiate de cele ale GLC-ului din oferta actuală. Generation EQ Concept este anunțat cu o autonomie de până la 500 km în condițiile în care propulsia este asigurată de două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte, cu o putere totală de 400 CP.

Accelerația de la 0 la 100 km/h durează mai puțin de 5 secunde iar planurile Mercedes-Benz urmăresc o tehnologie de încărcare a bateriilor care să ridice autonomia la 100 km în doar 5 minute. EQ folosește o platformă tehnică anunțată drept gata de producția de serie într-o combinație din oțel, aluminiu și fibră de carbon pe care Mercedes-Benz o poate scala în așa fel încât să se potrivească și pentru alternative din segmente mai mici. În interior, aerul avangardist se menține prin noi tehnici de interacțiune cu sistemele multimedia și de control bazate pe panouri tactile amplasate pe volan și pe consola centrală.

Mitsubishi_GT_PHEV_v2

Mitsubishi GT PHEV Concept. Mitsubishi continuă campania generală de electrificare dar continuă după rețeta proprie care a făcut din Outlander PHEV (varianta plug-in hibrid) cel mai bine vândut autovehicul plug-in hibrid electric la nivel global, cu peste 100.000 de unități livrate din 2012 până în prezent. Conceptul GT PHEV, comunică noua imagine de marcă Mitsubishi caracterizată de farurile dispuse vertical și prezintă un upgrade pentru sistemul de propulsie plug-in hibrid compus dintr-un motor cu benzină de 2,5 l și trei motoare electrice, un motor de 90 kW pentru roțile din față și două de 45 kW pentru roțile din spate.

În noua formulă, Mitsubishi anunță o autonomie exclusiv electrică de 120 km și o autonomie în regim mixt de 1200 km. Pe lângă sistemul propriu de tracțiune integrală adaptat trenului de rulare hibrid, producătorul dezvoltă o versiune mai performantă pentru sistemul de control al dinamicii – Super All Wheel Control. Conceptul este capabil să eficientizeze consumul de energie în funcție de vreme, temperatură, topografie și condiții de drum, imediat ce șoferul a setat adresa la care vrea să ajungă.