Emma Toma, Head of Office Division la AFI România, răspunde cu sinceritate la toate întrebările noastre din cadrul rubricii People of Forbes Life și așa descoperim o femeie de afaceri fermă, directă, ambițioasă, hotărâtă, dar și cu ochii larg deschiși pentru frumos și pentru experiențe deosebite.
Deviza Forbes Life România este: Să trăim frumos! Ce înseamnă pentru tine a trăi frumos?
Pentru mine, a trăi frumos înseamnă să construiești și să evoluezi permanent, să faci ceea ce îți place și să rămâi fidel valorilor tale, indiferent de provocări. Este exact filozofia pe care o regăsesc și în misiunea companiei din care fac parte – AFI România: aceea de a crea proiecte nu doar funcționale, ci și plăcute, sustenabile, în care oamenii se simt inspirați, în siguranță și motivați. Extrapolând, este important în mod special locul unde îți petreci fizic cea mai mare parte a timpului, iar cei mai mulți dintre noi mergem zilnic la birou, locul unde este important să găsești un cadru armonios, cu multe facilități și care să te ajute să fii creativ și să trăiești frumos fiecare moment al zilei.
Care e stilul tău preferat în business?
Prefer stilul de lucru direct, nonconformist de multe ori, însă onest, orientat spre rezultate și relații pe termen lung. În real estate, totul se bazează pe încredere, pe promisiuni respectate și pe capacitatea de a construi parteneriate durabile. Se bazează pe parteneriatele cu clienții și colaboratorii noștri, care, la sfârșitul zilei, țin businessul în mișcare și îl ajută să se dezvolte. Acesta este și ADN-ul AFI: suntem o companie care nu face compromisuri când vine vorba de calitate, sustenabilitate și etică profesională, funcționăm în relații pe termen lung, bazate pe reputație și încredere.
Către ce stil te îndrepți în modă?
În modă, preferata mea este Elsa Schiaparelli, un designer avangardist pentru vremea în care a trăit și chiar pentru zilele noastre și care a revoluționat moda anilor ’30, omagiind suprarealismul și moda excentrică. Eu consider că stilul vestimentar trebuie să exprime personalitatea fiecărui individ, prefer stilul îndrăzneț, mai puțin conformist cu mediul de business, dar asumat, care reflectă exact cine sunt: un lider hotărât, care nu se teme să ocupe spațiu și să se facă auzit.
Îmi place să mă diferențiez de cei din jur, prefer o vestimentație de calitate, bijuterii statement, sau mixuri neașteptate, dar întotdeauna cu o notă impunătoare și de eleganță. Este un stil care cred că spune: „Știu cine sunt și către ce mă îndrept”, fără a compromite profesionalismul. E felul meu de a comunica înainte să spun un cuvânt, o prelungire a temperamentului meu sangvinic.
Care este stilul tău de a rezolva o problemă?
Analitic, pentru că îmi place să acord atenție detaliilor, dar pragmatic și tranșant. Îmi place să am o perspectivă de ansamblu, iau decizii rapid și ferm, pentru că, într‑un business dinamic cum este cel al închirierii spațiilor de birourilor și luând în considerare dimensiunea portofoliului nostru și a faptului că tranzacționăm anual în jur de 50.000 mp de spații de birouri, oportunitățile au o fereastră de timp foarte îngustă. Am învățat că performanța reală se vede în crize, nu în momentele ușoare. Așa a fost și în 2020, când, în plină pandemie, am gestionat achiziția a 120.000 mp de spații de birouri clasa A, o decizie strategică majoră pentru consolidarea portofoliului nostru de birouri, care în acest moment a ajuns la 300.000 mp închiriabili. A fost challenging, dar extrem de frumos și cu multe satisfacții.
Ce stil ai în relațiile personale?
Sunt un om loial, prezent și implicat, de multe ori prea sincer și direct. Poate nu reușesc mereu să aloc același timp vieții personale, dar valorile pe care le prețuiesc – sinceritatea, respectul, susținerea reciprocă – sunt aceleași atât în business, cât și în relațiile personale. Îmi place să construiesc și mă reprezintă excelența, iar asta înseamnă să fii acolo cu totul, indiferent de context. Trup și suflet. Nu sunt un om al jumătăților de măsură.

Cum vezi ideea de business în secolul 21?
Businessul modern trebuie să fie dinamic, agil și conectat la realitățile sociale și climatice. Nu mai este suficient să construiești clădiri, trebuie să construiești valoare, comunitate, să construiești spații sustenabile și inovatoare. La AFI România, noi chiar asta facem: dezvoltăm proiecte de birouri care răspund nevoilor actuale ale pieței, flexibile, eficiente energetic, sustenabile, integrate urban și care susțin viața profesională a oamenilor, cu facilități care pun accent pe wellbeing și conectivitate. Pentru noi, spațiile mixed-use sunt viitorul, deoarece oferă toate facilitățile de care am putea avea nevoie pentru un mediu de lucru echilibrat și complet. Nu mai e vorba doar de tranzacții sau de profit, e vorba de tot ecosistemul din care activitatea noastră face parte. E vorba de comunitate. E vorba de conectare și interacțiune permanentă, într-un spațiu de business adecvat.
Ce înseamnă un business reușit?
După părerea mea, un business de succes este acela care are impact pozitiv pe termen lung asupra angajaților, partenerilor, orașului, comunității și nu numai. Dincolo de cifre, reușita înseamnă consecvență, reputație bună, stabilitate, capacitatea de a evolua constant.
În cazul nostru, acest lucru se concretizează într-un portofoliu de birouri cu un grad de ocupare constant de 95-100% și un grad ridicat de retenție a chiriașilor. Succesul nostru se vede în faptul că oamenii din comunitatea AFI sunt ambasadorii noștri loiali care ne țin mereu conectați la noile tendințe și inovații.
Ce contribuție poate/trebuie să aibă un business la o societate sănătoasă?
Companiile private sunt într-o societate precum celulele din corpul uman, atât timp cât sunt sănătoase, întregul ansamblu este în siguranță. Pentru a susține un business sănătos pe termen lung, trebuie să fim un model de comportament etic, atât în mediul economic, cât și în cel social, să investim în oameni, în educație și în incluziune, pentru a ne asigura că oricine poate contribui, în felul său, la viitorul societății.
Prin programul nostru de CSR, „Plan de Viață”, sprijinim tinerii care ies din sistemul de protecție a copilului, oferindu‑le o șansă reală la autonomie și o carieră care li se potrivește. Nu este doar o responsabilitate, ci o datorie morală să construim nu doar proiecte și orașe mai bune, ci și generații mai bine pregătite. Cu toții avem de câștigat dintr-o societate în care cei vulnerabili au șansa să crească, să învețe și să își schimbe destinul, iar împreună putem construi o lume mai eficientă și mai sănătoasă.
Care este piatra de temelie în businessul tău?
Determinarea, îmbinată cu capacitatea de adaptare rapidă la nou și schimbări. Într-o industrie dinamică și adesea imprevizibilă cum este cea imobiliară, nu poți construi o carieră solidă fără o doză mare de perseverență și capacitatea de a lua decizii rapide, chiar și în momente tensionate. Eu nu aștept contextul perfect, îmi asum riscuri, găsesc soluții și merg mai departe. Am învățat că nu există succes fără efort susținut și fără capacitatea de a rezista pe termen lung, inclusiv atunci când totul pare împotrivă. Poți trece prin contexte economice complicate, poți avea provocări financiare, tehnice sau legislative, dar dacă îți păstrezi sângele-rece, dar și răbdarea de a lucra cu oamenii, ai toate premisele pentru succes.
Leadership de business în cinci cuvinte.
Viziune. Determinare. Adaptabilitate. Progres. Loialitate.


Care este mottoul tău în viață?
„Fii pregătit pentru ce nu poți controla și dă tot ce poți în ce ține de tine.” Succesul nu e despre noroc, ci despre efort continuu și susținut, despre cât de bine te poți adapta și cât de mult investești, constant, în tine.
O lecție de viață care te-a marcat.
Că poți ajunge în vârf, dar provocarea adevărată e să rămâi acolo. Și că performanța înseamnă să livrezi la înălțime și când totul pare împotriva ta. Nu înseamnă că nu suntem oameni – dimpotrivă, luăm cât se poate de în serios importanța timpului de deconectare și reîncărcare. Însă uneori este important să poți face și sacrificii, dacă îți dorești să atingi noi performanțe în echipă. De curând am terminat de citit ultima carte a regizorului Andrei Șerban – Niciodată singur, o carte profundă și emoționantă despre oameni, întâlniri și felul în care acestea dau sens creației. Un citat m-a atins în mod special și cu care am rezonat puternic: „De unul singur, nu pot să fac nimic. De aceea am ales teatrul”. Eu am ales real estate și, de 13 ani, echipa AFI România, iar adevărul acesta e universal: nimic cu adevărat valoros nu se construiește singur!
La ce principiu de viață nu ai renunța niciodată?
Verticalitatea și credința că doar implicarea totală aduce rezultate reale și contribuie la excelență. Am fost crescută cu ideea că dacă faci un lucru, trebuie să-l faci foarte bine, fără jumătăți de măsură, fără scurtături. E un principiu care m-a format și care mă definește în tot ce fac, fie că vorbim de business, fie de relații personale.
Primul loc: familia sau businessul?
Viața profesională a fost mereu pe primul loc, a fost și este o alegere personală, nu un compromis. M-a definit și mi-a adus satisfacții autentice întotdeauna, rezultate cel puțin pe măsura efortului depus. Este fascinant să ai de 25 ani ca pilon cariera profesională și eu chiar mă văd la 75 ani făcând în continuare business și proiecte noi.


Surse de inspirație pentru o viață frumoasă și un business reușit?
Îmi place să caut inspirația în lucruri simple, dar pline de sens, într-un tablou care mi-a trezit o emoție, într-un film bun sau o arie dintr-o operă celebră care mi-a rămas în minte mult după ce s-a terminat. Fiecare zi aduce cu ea o nouă sursă de inspirație, dacă știi să fii atent și deschis către frumos. În mod similar, și în cariera mea, găsesc inspirație în modul în care compania din care fac parte a fost și este un deschizător de drumuri noi. Precum Schiaparelli în modă. AFI România a adus constant noutate în piața de real estate, încă din anul 2007, prin realizarea primului proiect mixed-use AFI Cotroceni & AFI Park, continuând cu certificarea primului proiect „verde” din România – AFI Park, fiind unici și prin dezvoltarea AFI Loft, singurul proiect de birouri livrat în București în 2024, precum și prin achiziția istorică a proiectului AFI Central Tower. La fel ca în artă, unde fiecare detaliu contribuie la o creație de succes, și în business setăm permanent obiective ambițioase, dar știm că doar împreună le putem transforma în realitate și într-un business cu rezultate remarcabile.
Styling: Lucia Faur / Make-up: Alexa Grăjdeanu / Locație: AFI Loft
Foto: Oltin Dogaru