Conform acordurilor existente, companiile străine sunt obligate să-și desfășoare activitățile de distribuție exclusiv prin intermediul unor agenții locale. Totuși, guvernul a decis recent introducerea unei legi care le va permite firmelor străine să opereze individual sau să-și poată schimba agenții locali, potrivit Financial Times.
Autoritățile au menționat că legea va fi adoptată de către guvernul EAU, însă data implementării rămâne momentan incertă.
Prezenta reformă va încheia decenii de protecționism local în favoarea companiilor străine. Această măsură va însemna, de asemenea, că guvernul va pune capăt acordurilor socio-politice încheiate cu marile familii de comercianți care până în prezent dețineau un monopol asupra distribuției de bunuri importate. De vreme ce afacerile de familie ocupă 90% din sectorul privat și reprezintă un factor important pentru sistemul economic al Emiratelor Arabe Unite, rămâne de văzut cum noua lege va impacta guvernul din Golf.
Familiile vizate și-au exprimat susținerea față de implementarea acestei măsuri, însă consideră că o asemenea decizie necesită timp și consultații. Deși în ultimii ani companii mari precum Apple și Tesla au reprezentat excepții, putând să-și desfășoare operațiunile de distribuție individual prin intermediul unor acorduri particularizate cu familiile de comercianți și guvern, deschiderea completă către o piață competitivă va reprezenta o provocare nu doar pentru autorități, ci și pentru marile familii care vor trebui să construiască un nou sistem comercial pe ruinele celui vechi.