FacebookTwitterLinkedIn

Cântărețul elvețian Nemo a câștigat concursul Eurovision desfășurat în Suedia, cu piesa The Code.

Un amestec de operă și hip-hop, melodia a ocupat locul fruntaș al votului juriului, ajutându-l pe tânărul de 24 de ani să obțină un scor de 591 de puncte.

Croația, care a avut votul publicului, a terminat pe locul doi cu Rim Tim Tagi Dim interpretat de Baby Lasagna, iar locul trei pe podium a revenit Ucrainei, ai cărei artiști Alyona Alyona & Jerry Heil au obținut 453 de puncte melodia lor Teresa & Maria.

Triumful lui Nemo la Malmö este a treia victorie a Elveției până în prezent la Eurovision, după victoria lui Lys Assia în 1956 și a lui Céline Dion în 1988.

Elveția a participat pentru prima dată la Eurovision în 1956, câștigând prima ediție a competiției, pe care a și găzduit-o.

Competiția din acest an a fost umbrită de protestele față de participarea Israelului, pe fondul războiului desfășurat între Israel și Hamas. Participanta israeliană, cântăreața în vârstă de 20 de ani Eden Golan, care a primit un amestec de huiduieli și urale în timp ce cânta pe scena din Malmö, a ajuns pe locul cinci.

România nu a participat la această ediție. Televiziunea Română a explicat că lipsa României din competiție se datorează constrângerilor financiare, care nu permit asigurarea unei participări de calitate la concurs. Această hotărâre a fost luată în cadrul unei ședințe de consiliu pe 25 ianuarie, cu o strânsă majoritate de voturi. 

În 2023, suma cheltuită pentru a asigura reprezentarea României a fost de aproximativ 400.000 de euro. Lipsa calificării a ridicat întrebări cu privire la utilizarea eficientă a fondurilor publice.

Foto: Sarah Louise Bennett / EBU