Potrivit acționarilor, această preluare ar fi îmbogăţit pe nedrept familia Musk, care se număra printre cei mai mari acţionari, şi că Musk şi alţii nu au reuşit să dezvăluie toate detaliile pertinente şi şi-au încălcat responsabilităţile fiduciare, transmite CNBC, citat de news.ro.
În replică, Musk, a doua cea mai bogată persoană din lume, a explicat că „totul s-a recuzat” de la negocierile privind acordul.
Anul trecut, membrii consiliului de administraţie numiţi în proces au încheiat un acord cu acţionarii Tesla pentru 60 de milioane de dolari, fără a admite săvârşirea unor acţiuni greşite.
Musk a fost singurul inculpat care a ales să ducă lupta în instanţă. Acesta a avut partea sa de probleme legale dincolo de SolarCity, susțin cei de la CNBC. De exemplu, SEC l-a dat în judecată în 2018 pentru fraudă, iar Musk şi Tesla au încheiat un acord pentru închiderea procesului, plătind 20 milioane de dolari fiecare.
Acuzaţiile au venit după ce Musk a scris pe Twitter că a încheiat un acord pentru retragerea Tesla de la bursă, pentru 420 dolari pe acţiune, o mişcare care a făcut ca preţul acţiunilor Tesla să crească.
Musk a trebuit să renunţe temporar la rolul de preşedinte la Tesla, ca una dintre condiţiile acordului.
În cazul SolarCity, judecătorul va trebui să decidă dacă Musk a fost un acţionar principal conflictual în gestionarea achiziţiei SolarCity.