FacebookTwitterLinkedIn

Realizarea cea mai mare a Reginei Angliei, care a murit ieri în reședința sa de la Balmoral, după 70 de ani de domnie pe tron, a fost să mențină popularitatea monarhiei pe durata a decade de seisme politice, de schimbări culturale și sociale, care toate la un loc amenințau să o transforme într-un anacronism.

O figură demnă care a domnit mai mult decât oricare alt monarh, Elisabeta și-a condus instituția adaptându-se la lumea modernă, renunțând la unele ritualuri de la curte și transformând monarhia într-un concept mai accesibil și mai deschis – toate acestea sub privirile mereu scrutătoare ale media, care a fost deseori intruzivă și ostilă.

În timp ce națiunea căreia i-a fost monarh a avut momente în care s-a luptat să își găsească propriul loc în noua ordine din lume și chiar propria familie a trecut prin multe episoade de presiune din cauza așteptărilor publicului, regina însăși a rămas un simbol al stabilității. A încercat să treacă dincolo de barierele de clasă socială și a câștigat chiar și respectul celor mai înverșunați republicani, potrivit Reuters.

Pentru mare parte din lume regina a fost personificarea Marii Britanii, iar ca persoană a rămas cumva o enigmă, rareori dând vreun interviu și și mai rareori exprimându-și vreo emoție sau exprimând vreo opinie personală în public – o femeie recunoscută de miliarde de oameni, dar cunoscută mai de nimeni.

“A pus în munca ei viață, energie și pasiune și a reușit să modernizeze și să facă monarhia să evolueze ca nimeni altcineva,” a spus nepotul ei, prințul William, care este acum moștenitorul tronului după tatăl său, într-un documentar televizat în 2012.

Tânăra regină

Elizabeth Alexandra Mary – Elisabeta Alexandra Maria – s-a născut în 21 aprilie 1926 în centrul Londrei, pe Bruton Street nr. 17.

Tânăra prințesă nu s-a așteptat vreodată să urce pe tron: doar după ce unchiul său, Regele Edward al VIII-lea a abdicat în 1936 din cauza iubirii sale pentru americanca divorțată Wallis Simpson, coroana a fost transmisă tatălui ei, George al VI-lea, când ea avea 10 ani.

Avea doar 25 de ani când tatăl ei a murit și ea a devenit  Regina Elisabeta a II-a în 6 februarie 1952, în timp ce era într-un turneu în Kenya cu soțul ei, Prințul Philip. Winston Churchill a fost primul dintre cei 15 premieri care au servit țara în timpul domniei sale.

“Într-un fel nu am avut parte de nici o ucenicie, pentru că tatăl meu a murit mult prea tânăr și urcarea mea pe tron a fost subită, iar eu am încercat să fac tot ce pot mai bine,” a spus regina într-un documentar din 1992. “Este o chestiune de maturizare și de acceptare a faptului că ești aici și că asta este soarta ta. Este un job pe viață.”

În timpul celor 70 de ani de domnie ai Elisabetei, Marea Britanie a trecut prin schimbări dramatice. Austerii ani 1950 de după război au fost urmați de ezitanții ani 60, de stilul de conducere dezbinător al lui Margaret Thatcher în anii 80, apoi de era de trei mandate a lui Tony Blair – al noului Partid Laburist, urmați de reîntoarcerea la austeritate economică și de pandemie. Guvernele laburiste și conservatoare s-au perindat unul după altul, feminismul a schimbat atitudinea femeilor și Marea Britanie a devenit mult mai cosmopolită și o societatea multietnică.

Elisabeta a fost pe tron pe majoritatea duratei Războiului Rece de după moartea lui Josef Stalin. În timpul domniei sale au fost aleși 14 președinți ai Statelor Unite, de la Harry S. Truman la Joe Biden, iar ea i-a întâlnit pe toți în afară de Lyndon Johnson.

Votul Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană în 2016 a arătat o diviziune profundă în societatea britanică, în timp ce naționaliștii continuau să preseze pentru un nou referendum în scopul obținerii independenței Scoției, iar acest lucru avea potențialul să rupă Regatul Unit. “Pe măsură ce căutăm răspunsuri noi în era modernă, eu prefer rețetele cunoscute și testate, cum ar fi să vorbim de bine unul de altul și să ne respectăm fiecăruia punctele de vedere; discuțiile pentru găsirea unui numitor comun; și păstrarea mereu în minte a scopului mai larg al acțiunilor noastre,” a spus regina înaintea referendumului din 2014 pentru secesiunea Scoției, în ceea ce a apărut a fi un mesaj pentru politicieni. Scoțienii au votat să rămână în Regatul Unit.

În timp, Marea Britanie a evoluat spre o societate mai egalitariană, în care clasa conducătoare a trebuit să facă loc clasei burgheziei de mijloc, unde aristocrații nu au mai dominat universitățile de top și majoritatea locurilor din Casa Lorzilor – House of Lords – nu s-au mai oferit pe linie ereditară.

La început, Elisabeta s-a bazat mult pe cercul vechilor sfătuitori ai tatălui ei, însă treptat și-a adus lângă ea diplomați de carieră și executivi de business, așa încât ea și soțul ei Philip să poată moderniza monarhia. “Este perspicace, are compasiune, cunoaște multe lucruri în detaliu și are virtuțile tipice și tradiționale pe care le asociezi britanicilor,” a spus fostul premier John Major la aniversarea vârstei de 90 de ani ai reginei. “Dacă oricine dintre noi ar alege un monarh pentru Marea Britanie, cred că am alege exact pe cineva ca Elisabeta a II-a.”

În 1992 regina a răspuns criticilor cu privire la averea regală oferindu-se să plătească taxă pe venit și să reducă numărul membrilor familiei regale aflați pe ștatul de plată. Anii săi pe tron au fost rareori ușori. Mare parte din primul interval al domniei sale l-a petrecut luându-și la revedere de la Imperiul Britanic consolidat de strămoși, din Kenya în Hong Kong. Barbados este țara care s-a dispensat cel mai recent de ea ca șef al statului în noiembrie 2021.

Cu toate acestea, regina a rămas monarh a 15 țări și șeful Commonwealth.

Căsătoria sa cu Philip, un prinț grec, pe când ea avea 21 de ani, a rămas solidă timp de 73 de ani, până la moartea acestuia în aprilie 2021, însă sora sa, fiica sa și doi dintre fiii săi nu au avut atât de mult noroc în dragoste cum a avut ea – și aceasta a devenit foarte public. 

Regina a rămas faimoasă prin faptul că a numit anul 1992 drept “annus horribilis”, când ea a aniversat 40 de ani de ascensiune de tron și căsătoriile a trei dintre cei patru copii ai săi au eșuat, pe lângă faptul că a fost și un incendiu la reședința sa de la Castelul Windsor.

Moartea Prințesei Diana în 1997 și divorțul lui Charles, cel mai mare fiu al reginei, a afectat și mai mult prestigiul public al familiei. Acesta a fost singurul moment al domniei sale când au existat sugestii serioase cu privire la faptul că zilele monarhiei ar putea fi limitate. 

În timp ce copiii ei și alți membrii ai casei regale au ținut titlurile tabloidelor cu căsătorii sau indiscreții publice, comportamentul Elisabetei a rămas fără reproș. “Nu înseamnă că ea nu a pășit niciodată greșit, ci că înțelege poporul britanic,” a spus Profesorul Vernon Bogdanor, expert în istoria constituțională britanică.

Cea mai mare critică împotriva reginei, constantă în timp, a fost că era prea solemnă, distantă și uneori departe de public. Criticii au spus că singura dată când regina și-a manifestat o emoție în public a fost atunci când membrii casei regale și-au luat la revedere cu lacrimi în ochi de la magnificul yacht Britannia, la luni bune după stoicul său răspuns la moartea Dianei.

Însă potrivit celor care au lucrat aproape de regină, în viața privată ea nu a fost atât de detașată, cum o vedea lumea întreagă, ci amuzantă, atentă și foarte prezentă când era vorba de starea națiunii.

În ultimii 20 de ani, susținută de operațiuni media cu nivel înalt de profesionalism și sofisticare, protocolul și spectacolul public grandios la aparițiile sale au continuat, dar într-un mod mult mai puțin formal în ceea ce o privea pe regină și familia sa. Milioane de oameni au participat la aniversările sale de 50, 60 și 70 de ani pe tron, iar apariția sa într-un episod James Bond creat special a rămas punctul central al Jocurilor Olimpice de la Londra din 2021. În episodul cu pricina, regina îl saluta pe Bond – jucat de actorul Daniel Craig – la Palatul Buckingham, spunând doar patru cuvinte înainte ca efectele vizuale să o arate că îl însoțește într-un elicopter, de unde se parașutează pe stadion.

La o decadă de la concertul pop care a dat startul Jubileului de Platină al reginei, aceasta a primit aplauze uriașe pentru o schiță comică pre-înregistrată cu ursul Paddington, în care îi spunea faimosului personaj fictiv că își ține mereu în geanta pe care o poartă peste tot gustarea ei preferată – un sandviș cu marmeladă.

S-a spus despre regină că a făcut glume cu liderii mondiali, că se poartă cu familiaritate cu șefii de guverne ai Commonwealth și că face pariuri la cursele de cai. Acestea au fost mereu pasiunea ei.  

Aproape pe întreg parcursul domniei sale regina a fost acompaniată de câinii ei corgi, care au câștigat o reputație că mușcă călcâiele încălțămintei personalului regal și al vizitatorilor și că descind dintr-o cățelușă numită Susan, pe care regina a primit-o în dar de la părinții ei când a împlinit 18 ani.

“Ce știm cu adevărat despre regină este remarcabil de puțin,” a spus Matthew Dennison, biograf al Elisabetei. “Știm că îi plac cursele de cai. Știm că îi plac câinii corgi. Știm că preferă păturile în loc de carpete. Dar în afară de asta nu știm mai nimic despre ea.”

În timpul celui de-al doilea Război Mondial a învățat să conducă și să fie mecanic în timp ce a servit în divizia de femei a Auxiliary Territorial Service.

Dragostea ei pentru ieșirile în natură și pentru animale a fost documentată în câteva rânduri și comentatorii spun că regina părea mai confortabilă în tweed decât purtând tiare. “Prefer să petrec cât mai mult timp afară,” a spus ea odată. 

Kate, soția prințului William a spus la un moment dat că regina nu ține la pompa regală în spatele ușilor închise. “Ai aștepta grandoare și tam-tam… dar, de fapt, ce rezonează foarte bine cu mine este dragostea ei pentru lucrurile simple și lipsa formalității,” a spus Kate într-un documentar TV creat la aniversarea a 90 de ani ai reginei Elisabeta.

Elisabeta a devenit regină în 1952 și a fost încoronată în 2 iunie 1953 într-o ceremonie televizată la Westminster Abbey,devenind prima regină după Regina Victoria și cel de-al 40-lea monarh dintr-o linie regală care își are originile în 1066, la William Cuceritorul – William the Conqueror.

“Oribil,” a spus ea despre drumul pe care l-a făcut cu caleașca de la Palatul Buckingham la Westminster Abbey. “Te incingi de la pielea care este peste tot în caleașcă și nu este prea confortabil.”

În septembrie 2015 a depășit-o pe Victoria și a devenit cel mai longeviv monarh al țării, o realizare la care ea a spus că nu a aspirat vreodată, iar anul următor acestuia a fost marcat de aniversarea vârstei sale de 90 de ani.

A urcat pe tron la aceeași vârstă la care a urcat și Elisabeta I, însă în timp ce prima Elisabeta a fost martorul obținerii statutului de țară cu comerț puternic în secolul al 16-lea, Elisabeta a II-a a prezidat peste o Mare Britanie care și-a pierdut poziția de lider global în industrie și în tehnologie.

Pe măsură ce locul Angliei s-a schimbat în lume, regina a făcut demersuri constante pentru unitate, iar pompa din jurul ei și a familiei ei – calești și nunți regale spectaculoase – a devenit o sursă de mândrie națională pentru mulți. Căsătoria prințului William în 2011 cu Kate Middleton, care nu era de viță nobilă, a adus peste un milion de oameni pe străzile Londrei și peste două miliarde de spectatori la televizor din întreaga lume. 

Polurile de opinie continuă să arate că publicul crede încă în monarhul ereditar ca șef al statului. Cu toate acestea, acum, la moartea ei, viitorul monarhiei este sub scrutin mai intens ca niciodată. Unii comentatori spun că publicul britanic nu va fi așa de mult alături de Charles cum a fost față de Elisabeta și sondajele arată că el este și mai puțin popular.

Decizia prințului Harry, fratele mai mic al lui William, și a soției lui americane Meghan, fostă actriță, de a renunța la rolurile lor regale a luat instituției două dintre cele mai populare figuri ale sale și au pătat-o cu acuzațiile lor de rasism.

Procesul civil pentru abuz sexual care a avut loc in SUA împotriva celui de-al doilea copil al reginei, prințul Andrew, pentru a cărui închidere acesta a plătit, a lovit puternic reputația instituției. Andrew nu a admis că a greșit și nu a fost acuzat penal.

Viața de familie și datoria publică

Lângă regină a fost mereu soțul ei, până la moartea lui. Pe acesta regina l-a creditat a fi “puterea și stabilitatea mea”. “Am fost binecuvântată că am avut în prințul Philip I un partener care a dorit să poarte rolul de consort și care a făcut multe sacrificii din această poziție,” a spus ea în februarie 2022, la aniversarea celor 70 de ani pe tron.

Cuplul a avut patru copii: Charles, născut în 1948, Anne – în 1950, Andrew – în 1960 și Edward – în 1964. A avut opt nepoți și 12 strănepoți.

Pe parcursul unei mari părți din domnia sa regina a fost deseori pusă în spatele atenției publicului, care își îndrepta ochii spre trei femei flamboiante – mama sa, foarte populară – Regina Mamă Elisabeta, sora ei mai mică, Margareta și apoi Prințesa Diana.

Însă tristețea personală de a-și fi pierdut mama și sora – care au murit la câteva săptămâni distanță în anul 2002, când Elisabeta își aniversa Jubileul de Aur – a ajutat-o pe regină să își stabilizeze poziția proprie, devenind singura figură matriarhală nedisputată din regat.

Viața sa în slujba casei regale a inclus mii de angajamente oficiale, de la vizite la școli și spitale la marile ceremonii de stat și la vizitele altor state. Era faimoasă prin culorile deschise și cu tonuri puternice pe care le folosea, mereu cu o pălărie asortată acestora, pentru a se asigura că se observă în mulțime. “Trebuie să fiu văzută ca să fiu crezută,” se spune că ar fi spus ea.

Regina și-a luat de asemenea în foarte serios sarcinile religioase ca Guvernator Suprem al Bisericii Angliei, spunând în 2012 că biserica era “subapreciată”.

A călătorit mai departe decât oricare alt monarh, având peste 250 de vizite în peste 100 de țări. A fost renumită pentru energia sa și abia după ce a atins vârsta de 80 de ani a început să reducă tururile în străinătate. Chiar și după vârsta de 90 de ani și-a păstrat regularitatea angajamentelor oficiale. În timpul unui astfel de eveniment, la vârsta de 93 de ani, a spus oficialilor că este capabilă încă să planteze un copac și să facă și gaura în pământ necesară pentru aceasta. Abia după doi ani de la acest moment a fost nevoită să folosească o cârjă-suport pentru ieșirile sale în public.

Când a fost internată în spital în 2013 cu simptome de gastroenterită a fost pentru prima dată în decade când regina a necesitat tratament spitalizat. Abia în octombrie 2021 a mai petrecut o noapte în spital, după ce în februarie a aceluiași an a ieșit pozitiv la un test covid.

Importanța ei și reziliența au fost demonstrate în timpul pandemiei în 2020. Cu o întreagă națiune aflată în angoasă și sub carantină, guvernul s-a îndreptat către regină pentru ca aceasta să încurajeze publicul într-o difuzare televizată. De obicei regina făcea astfel de difuzări doar de Crăciun.

Elisabeta a trecut și prin câteva situații sensibile cu privire la securitatea ei pe parcursul domniei sale. În 1981, un tânăr britanic a tras câteva gloanțe lângă ea în timpul ceremoniei militare Trooping the Colour. Calul ei s-a speriat, dar ea nu a fost rănită. În același an, un adolescent “grav tulburat” a încercat să o asasineze pe regină în timp ce aceasta vizita Noua Zeelandă, însă pușca acestuia nu a nimerit-o pe Elisabeta. În iulie 1982, un muncitor șomer numit Michael Fagan a intrat în dormitorul ei din Palatul Buckingham. A reușit să spună câteva cuvinte Elisabetei, care era în pijama, înainte de a fi scos afară de agenții de securitate.

Viitorul

“Se spune că ‘arta progresului este de a păstra ordinea în timpul schimbării și schimbarea în timpul ordinii’, iar pentru acestea regina nu are egal,” a spus premierul David Cameron într-un discurs în parlament în 2012. “Regina nu a închis niciodată ușa viitorului; în schimb, ne-a condus în drumul spre acesta.”

Familia reginei și elita politică a Marii Britanii au vorbit mereu în admirația capacității sale de a se adapta fără a pierde din demnitatea rolului ei. Viitorul succes al monarhiei va depinde de cum vor admira britanicii noul monarh care urcă pe tron. “Monarhia este atât de bună pe cât este persoana care face acest job,” a spus biograful regal Robert Lacey, care a fost istoricul consultant pentru serialul Netflix “The Crown”.

Elisabeta a fost cineva care și-a stabilit scopul în viață de la o vârstă foarte tânără. “Declar acum în fața tuturor,” a spus ea la difuzarea organizată cu ocazia împlinirii a 21 de ani, “că viața mea întreagă, fie că va fi lungă, fie că va fi scurtă, va fi devotată înspre a servi publicul și spre serviciul marii noastre familii imperiale.”