Elfi, unul dintre cei mai importanți producători de hârtie igienico-sanitară din România, anunță investiții majore de 10 milioane de euro în 2025, pentru extinderea capacității de producție.
În anul 2024, compania a avut o cifră de afaceri în creștere cu aproximativ 10% față de 2023, ajungând la aproximativ 13 milioane de euro, și a realizat investiții de peste 1 milion de euro în tehnologie de ultimă generație pentru sustenabilitatea și eficientizarea companiei.
Evoluția pozitivă a cifrei de afaceri în 2024 a fost susținută de extinderea portofoliului de clienți, prin intrarea în rețeaua Kaufland, demararea listării într-o nouă rețea de hipermarketuri, și de majorarea comenzilor din partea partenerilor existenți, precum Auchan, Metro sau rețelele tradiționale de retail. Segmentul prosoapelor de bucătărie a fost cel mai dinamic în 2024, generând peste 60% din volumul lunar de producție.
Pentru 2025, compania estimează o evoluție de aproximativ 15% a cifrei de afaceri, bazată pe consolidarea parteneriatelor și valorificarea noilor investiții, și plănuiește investiții majore de 10 milioane de euro în extinderea capacității de producție. Proiectul prevede construirea unei noi hale și instalarea unei linii tehnologice de ultimă generație, care va permite companiei să opereze trei linii de producție, dublând astfel capacitatea actuală.
De asemenea, în 2024, Elfi a finalizat investiții de peste 1 milion de euro în automatizare și soluții tehnologice avansate, menite să susțină dezvoltarea sustenabilă a companiei și calitatea producției. Printre proiectele implementate se numără instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice la fabrica din Albota, județul Argeș, care acoperă în prezent peste 40% din consumul energetic al unității, prin furnizarea de energie verde, precum și integrarea unui sistem avansat de filtrare a aerului, unic în România, care îmbunătățește atât calitatea produselor, cât și condițiile de lucru pentru angajați, respectând angajamentul companiei de grijă față de aceștia. De asemenea, linia de producție a fost complet automatizată, inclusiv prin instalarea a doi roboți industriali pentru paletizare, parte a programului amplu de eficientizare logistică.
„Anul 2024 a confirmat potențialul nostru de scalare și ne-a oferit o bază solidă pentru investițiile planificate. Ne adaptăm constant la tendințele din piață, unde vedem o presiune asupra prețului, datorată fluctuațiilor costurilor materiilor prime, dar și o orientare accentuată spre produsele private label, pentru care suntem pregătiți să răspundem eficient cererii. De asemenea, investițiile în sistemul de panouri fotovoltaice și în sistemul avansat de filtrare a aerului fac parte din angajamentul nostru de sustenabilitate față de mediu, grijă față de angajați și standarde înalte de producție”, a declarat Adrian Constantin, Director General Elfi.
Înființată în 2003, Elfi este unul dintre cei mai mari producători și distribuitori de hârtie igienică și prosoape de hârtie din România. Compania este distribuitor pentru mari retaileri internaționali, precum Metro, Auchan sau Kaufland și pentru lanțuri de magazine precum Annabella, Diana, Dacia, Prima, Jam, Darina, Dcneu și multe altele. În prezent, compania Elfi are 35 de angajați și a înregistrat în 2024 afaceri de aproximativ 13 milioane euro.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.