FacebookTwitterLinkedIn

În muntele din apropiere, de la care şi satul Ngwenya, şi manufactura lui Chas Prettejohn şi-au luat numele, se află cea mai veche mină din lume, cu o istorie care începe acum… 42.000 de ani. În paleolitic, din minereurile feroase de aici se extrăgea ocrul folosit pentru înfrumuseţarea rituală.  Metalul a fost mult mai târziu valorificat ca atare. În anii ʼ70 ai secolului trecut, mina era încă în exploatare. „Este o zonă destul de slab dezvoltată, așa că aerul e curat și peisajul rural a rămas foarte frumos“, îmi spune Chas.

În acest loc ajung zilnic multe autocare pline cu turişti care descoperă obiectele artizanale locale: animalele de sticlă produse de manufactura din Ngwenya. „Suntem una dintre atracțiile turistice de top din Swaziland, ţară traversată de drumul ce leagă Parcul Național Kruger de provincia sud-africană KwaZulu-Natal. Turiștilor care se deplaseză între aceste două locuri le e mai uşor să treacă prin Swaziland.“

Gestul pe care doar colecţionarii îl pot înţelege. Dacă îl întrebi pe Chas care este cea mai mare pasiune a sa, îţi va răspunde fără să ezite: elefanţii de sticlă. De aceste obiecte decorative se leagă cele mai frumoase amintiri ale sale. Elefanţii i-au schimbat viaţa şi l-au călăuzit în altă ţară, ca într-o poveste.

Poveste care este mai captivantă dacă o las să curgă în cuvintele lui. „Părinții mei erau agricultori şi se ocupau de o fermă din provincia sud-africană Eastern Cape. Casa noastră avea o sufragerie foarte mare, iar în acea încăpere se afla o masă pentru cină moștenită dinspre partea tatei, masă mai veche de trei sute de ani. Deşi se putea desface, devenind lungă de peste cinci metri, ea stătea strânsă de multă vreme. Părinţii mei au găsit niște elefanți micuți din sticlă într-un magazin din East London [oraş din Africa de Sud – n.a.], care le-au plăcut și pe care i-au așezat pe această masă.

Dar cum cei câțiva elefanți pe ditamai masa erau cam stingheri, tata a hotărât ca de fiecare dată când unul dintre noi ajungea în East London să treacă pe la magazin și să mai cumpere elefanți. După ceva vreme, pe când turma ajunsese la jumătate din efectivul pe care ni-l propuseserăm, proprietarul magazinului a anunţat că nu mai are animale de sticlă pentru că manufactura se închisese.“

Chas a aflat vestea într-o permisie. Lucra pe cargoboturi ca inginer debutant. Erau deja şapte ani de când bătea mările în lung şi-n lat la bordul vaselor comerciale. Ce nu ştia la acel moment, în 1987, era că adevărata călătorie a vieţii lui de-abia acum urma.

„Cathy, viitoarea mea soţie, pe atunci iubita mea, a aflat că atelierul de sticlărie care producea elefanţii se afla în ţara vecină, în Swaziland. Așa că eu și tata am făcut drumul de două zile cu mașina până acolo ca să vedem dacă mai puteam găsi niște elefanți de sticlă pentru a completa turma noastră.

Ne-am întâlnit cu lichidatorul businessului, am vizitat manufactura, iar eu i-am zis tatălui meu: «Uite, eu nu vreau să-mi petrec restul vieții pe mare. Hai să cumpărăm atelierul, să-l repunem în funcţiune și așa o să facem câți elefanți o să avem chef». Am verificat în acea zi stocurile și agregatele (fără să avem vreo idee despre felul în care funcţionează), i-am făcut lichidatorului o ofertă şi am plecat spre casă, spre fermă. Când am ajuns, am găsit-o pe mama stând pe trepte, la intrare, cu mâinile în poală. Ne-a întrebat doar atât: «Ce, Doamne iartă-mă, ați făcut?»“. Oferta fusese acceptată, iar răspunsul fusese telegrafiat la fermă.

Poveşti despre suedezii din Swaziland, apartheidul sud-african şi războiul din Mozambic. Proaspeţi investitori într-un business pus pe butuci, membrii familiei Prettejohn se mută la o mie de kilometri distanţă de locul pe care cincisprezece ani îl consideraseră casa lor. Erau acum într-o ţară străină, dedicându-se unei afaceri despre care nu ştiau absolut nimic.

Ngwenya Glass fusese pornită în 1979 cu ajutorul unei organizaţii suedeze ce furnizase tot echipamentul necesar, instruindu-i pe câţiva lucrători Swazi în tainele meseriei de sticlari-suflători. Pentru asta, suedezii i-au luat pe africani timp de opt luni la perfecţionare profesională în nordul european, la o companie numită Kosta Boda.

Citește și Din Ghana spre lumea întreagă

Şi aşa, cu maşini primite gratuit şi lucrători specializaţi, Ngwenya Glass a devenit singura companie de prelucrare a sticlei prin suflare din întreaga Africă. Însă Swaziland nu-i Suedia, iar entuziasmul scandinav n-a reuşit să scoată la lumină abilităţile antreprenoriale locale.

„După patru ani, suedezii au încredințat businessul către Swaziland Enterprise Development Corporation, organizație care funcționează cu sprijin guvernamental, fiind însărcinată cu dezvoltarea micilor afaceri din ţara noastră. Din nefericire (sau din fericire pentru mine), nu a existat talent managerial în companie, iar ea a ajuns în faliment“, îşi continuă Chas povestea.

Adevărul este că şi timpurile erau cum nu se poate mai dificile, pentru orice afacere din micuţul Swaziland, ţară fără ieşire la ocean, înconjurată de Africa de Sud (în plin regim de apartheid) şi de Mozambic (în care războiul civil făcea ravagii).

După cumpărarea atelierului Ngwenya Glass, Chas şi părinţii lui încep să-i caute pe foştii angajaţi Swazi care învăţaseră meşteşugul prelucrării sticlei prin suflare. Aşa i-au găsit pe Vincent şi pe Sibusiso. Primul s-a angajat să ia stocul de marfă existent şi să-l vândă în Africa de Sud. Şi a făcut întocmai, doar că, după vânzare, nimeni nu l-a mai văzut nici pe el, nici banii încasaţi. Cu Sibusiso, lucrurile s-au petrecut pe dos.

„A promis să se întoarcă pentru o lună la Ngwenya, iar noi urma să-l plătim pentru fiecare lucrător instruit. Nu era interesat de un contract permanent. A venit într-o zi de august, în 1987, și nu a mai plecat. Lui i se datorează succesul nostru în aceeași măsură ca nouă.“

Firma s-a dezvoltat continuu, crescând de la patru angajaţi la 70 câţi are în prezent. Nu mai este singura fabrică de prelucrare a sticlei prin suflare din Africa. Astfel de ateliere există acum şi în Kenya, Mauritius, Africa de Sud şi Etiopia. Dar la 30 de ani de la redeschidere, în 2017, succesul Ngwenya Glass rămâne neegalat de nicio altă companie de pe continent.

Primii elefanţi manufacturaţi de echipa lui Chas au fost gata pe 16 august 1987. De atunci, au fost produşi continuu, iar lor li s-au alăturat multe alte modele, dintre cele mai variate. „Principalii clienți erau cei care intrau în micul nostru shop sau în magazinele de cadouri din Africa de Sud. Ştiam că nu trebuie să furnizăm marfă marilor magazine universale pentru că ele ne vor constrânge să le dăm întreaga producție, la cel mai mic preț posibil, urmând să ne plătească după perioade foarte lungi de aşteptare. Dacă ar fi avut  probleme financiare, ne-ar fi tras după ele.“

Prudenţa a dat roade şi norocul le-a zâmbit curând investitorilor din mica localitate Ngwenya, trăgând în mod nesperat foloase de pe urma regimului de apartheid din ţara vecină şi natală, Africa de Sud. „Apartheidul dicta stilul de viaţă de acolo. Jocurile de noroc erau interzise, iar legăturile amoroase interrasiale erau pedepsite cu închisoarea. În Swaziland se afla singurul cazinou din regiune, iar cuplurile mixte erau regula, aşa că mulţi sud-africani veneau aici pentru a-şi satisface tot felul de pofte.

Cum noi ne aflam pe drumul principal dintre Johannesburg şi cazinou, ne bucuram de comerţul generat de afluxul de turişti. În această perioadă l-am întâlnit pe unul dintre directorii de la South African Airways. Atât de mult i-au plăcut animalele noastre de sticlă, încât a hotărât ca noi să devenim furnizorii cadourilor pentru călătorii de la clasa întâi.“ Ngwenya Glass nu avea capacitatea de a onora o asemenea comandă, aşa că a primit o perioadă de graţie de şase luni în care să găsească o soluţie pentru sporirea producţiei.

Elefanţii cuceresc lumea. Colaborarea cu linia aeriană a durat trei ani, timp în care sticlarii au fost obligaţi să eficientizeze toate procesele, să inoveze şi să-şi diversifice întreaga producţie. Businessul s-a transformat într-unul cu deschidere internaţională. Azi, Ngwenya Glass distribuie produse în multe ţări, inclusiv în cele europene (Regatul Unit, Germania, Olanda, Franța, Spania, Portugalia, Italia şi aşa mai departe).

Avem clienți pe toate continentele, cu excepția Antarcticii“, îmi spune mândru Chas. Deşi folosesc tehnicile tradiţionale învăţate de la suedezi, bazându-se încă pe unele dintre echipamentele de la început, lucrurile s-au schimbat mult la Ngwenya Glass. „În primii ani, gravura era făcută manual.

Cea mai mare comandă executată prin această tehnică a venit din partea unei bănci: am gravat logoul ei, cu un diametru de doi metri, pe uşa de sticlă a sediului din Swaziland. Azi utilizăm laserul sau sablăm sticla cu ajutorul programelor de proiectare asistată de calculator. De-a lungul anilor am derivat noi tehnici din cele tradiţionale. Am colaborat cu maeştri de calibru internaţional în domeniul sticlăriei şi cu designeri renumiţi ca Peter Bremers, Richard Price şi Marco Lopulalan (Olanda), Jan-Erik Ritzman (Suedia), Tim Shaw (Australia), Richard Jolley (SUA) şi Davide Salvadore (Italia).“

Un business de succes şi o inimă mare. Producţia a crescut de la o sută la 1 500 de obiecte pe zi, iar Ngwenya Glass este un business căruia CNN şi BBC i-au dedicat reportaje speciale mai ales pentru că proprietarul ei a ştiut mereu să întoarcă o parte din câştigurile sale către comunitate prin proiecte sociale sau ecologice.

Citește și Două bilete DUS

A început cu crearea de locuri de muncă permanente şi cu instruirea angajaţilor. I-a dus să vadă pe viu animalele pe care ei le creau din sticlă. „Contrar a ceea ce se crede, elefanții, rinocerii şi leii nu umblă, aşa, liberi prin țara noastră, ci se află în rezervații, iar oamenii noștri nu vizitaseră niciodată un parc natural. Au fost realmente uimiți de dimensiunile animalelor, de înălțimea girafelor, de exemplu.“

A continuat cu profilarea producţiei pe utilizarea sticlei reciclate. Azi, sută la sută din materia primă este asigurată astfel. În trecut, recicla combustibil fosil; acum, colectează uleiul vegetal uzat de la marile lanţuri de restaurante fast-food pentru a-l folosi la cuptoarele de topire a sticlei. Ploaia asigură apa necesară în ciclul de producţie, iar panourile solare – energia electrică.

Cum Swaziland este una dintre țările cu cea mai mare incidență de HIV/SIDA, Chas a reușit să îi determine pe cei mai mulți dintre angajați să-şi facă testele pentru a afla dacă au nevoie de medicamente antiretrovirale. Unora dintre copiii rămaşi orfani le oferă sprijin material pentru a-şi continua şcoala. A pus umărul şi la susţinerea organizaţiilor care luptă împotriva abuzului domestic, o altă mare problemă în Swaziland.

Este implicat încă din 1989 în eforturile de conservare a speciilor ameninţate cu dispariţia, mai ales a rinocerilor albi şi negri, prin intermediul proiectelor ce vizează rezervaţia Mkhaya. „Aceste animale au fost salvate de la extincție în Swaziland de Mkhaya, dar situația lor rămâne critică. Foarte mulţi rinoceri au fost ucişi de braconieri în ultimii ani, singurul lucru pe care aceştia îl vor fiind cornul pentru că în unele culturi se crede că are proprietăți medicinale. Şi când te gândeşti că el este constituit dintr-o materie asemănătoare unghiilor noastre…“

Toate acestea reprezintă doar o parte din proiectele în care Ngwenya Glass, Chas şi Cathy Prettejohn sunt implicaţi. Îl întreb pe proprietarul afacerii care sunt lucrurile care îl motivează şi îi dau atâta energie. „Îmi place că produsele sunt apreciate de oameni de toate formațiile și de pe toate meridianele și că atelierul nostru dintr-o zonă izolată, aflată într-un mic regat, poate obține asemenea rezultate utilizând sticla reciclată. Sticla este un material extraordinar. E dificil să o lucrezi, dar este uimitor ce reuşim noi să facem din ea.“ Nu am cum să nu fiu de acord: uimitor este cuvântul potrivit pentru tot ce se întâmplă în acest sat de la capătul sudic al continentului african.