FacebookTwitterLinkedIn

Producătorul de energie electrică şi echipamente electrice Electromagnetica a înregistrat în 2022 venituri de 231,5 milioane de lei, în scădere cu 32%, dar a redevenit profitabil, cu un câștig de 25 milioane de lei.

În 2021, compania a raportat pierderi de 16 milioane de lei și venituri de 340,7 milioane de lei, potrivit datelor firmeie transmise Burssei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a companiei a scăzut în 2022 în primul rând ca urmare a reducerii activității de furnizare energie electrică.

În ultimul trimestru al anului trecut, scăderea veniturilor din activitatea de furnizare a energiei cu 23,8% și creșterea ”activităților nelicențiate” au dus la o reducere cu 9,6% a veniturilor totale.

Electromagnetica a obținut în trimestrul al patrulea al anului un profit de 1,7 milioane de lei, cu mult mai mic față de perioada simialră din 2021, în principal din cauza introducerii noii contribuții din domeniul energiei, începand cu 1 septembrie 2022.

Alți factori care au influențat activitatea Electromagnetica în 2022 au fost seceta, care a determinat scăderea producției de energie în microhidrocentrale, dar și exproprierile pentru lărgirea centurii Bucureștiului în zona de Sud.

”Electromagnetica este afectată de această expropriere pentru o parte din terenul deținut în localitatea Domnești, judetul Ilfov”, potrivit sursei citate.

Compania spune că suma de 1,4 milioane de lei, adică 15,98 lei/metru pătrat, oferită drept despăgubire nu poate fi acceptată.

Totodată, în 31 decembrie 2022, capitalurile proprii ale companiei au crescut cu 7%, la 384,5 milioane de lei, în timp ce datoriile pe termen lung au coborât cu 3%.