Conform unui raport al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti, „procedurile de reorganizare sunt proceduri complexe, strict reglementate de lege, care presupun parcurgerea unor etape preliminare aprobărilor finale care vor produce efectele specifice unei reorganizări. În ceea ce priveşte Societatea Energetică Electrica SA („Electrica”), compania-mama a Grupului Electrica, această derulează în prezent etapele incipiente ale unei proceduri de reorganizare ce se rezumă la structura organizatorică din sediul central al Electrica”.
Potrivit oficialilor companiei, după parcurgerea acestor etape, inclusiv consultarea cu partenerul social, urmează ca structurile corporative competente să analizeze şi să decidă în consecinţă.
„În funcţie de rezultatul etapelor viitoare şi, dacă va fi cazul, al deciziilor corporative care vor stabili elementele finale şi precise ale unui eventual proces de reorganizare, Electrica va asigura informarea corespunzătoare a părţilor interesate”, se mai precizează în comunicat.