Electrica Furnizare instalează o centrală electrică fotovoltaică pentru Romaqua Group Borsec, cu o producție medie anuală de energie electrică estimată la 5976 MWh/an. Investiția va contribui la reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 1871 de tone pe an.
„Proiectul este unul de tip EPC (Engineering, procurement and construction) și presupune atât generarea de energie electrică on-site cât și off-site, surplusul de energie electrică rezultat fiind injectat în SEN. Astfel, după finalizarea și integrarea celui de-al doilea proiect, partenerul Romaqua Group Borsec va avea o putere instalată totală de 5.42MWp, care va genera o cantitate de energie electrică de până la 7085 MWh/an, reducând astfel costurile cu energia electrică și contribuind la atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon”, a declarat Iulian Matei, directorul Departamentului Clienți Cheie Electrica Furnizare.
Parteneriatul dintre cele două companii presupune furnizarea de energie electrică din surse regenerabile pentru cele 7 fabrici aflate în localitățile Borsec, București, Bușteni, Sebeș și Stânceni.
Este a doua etapă a proiectului, care va fi finalizată până la sfârșitul anului 2022.
Prima etapă a proiectului a constat în instalarea unei centrale electrice fotovoltaice cu o putere instalată de 818,8 kWp și o producție medie anuală de energie electrică estimată la 1.108 MWh, investiție ce contribuie la reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 348 de tone pe an.