FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit celui mai recent sondaj realizat de eJobs România, 40,2% dintre respondenți spun că vor să își schimbe jobul până la jumătatea anului, iar alți 11,7% plănuiesc să facă acest pas până la finalul lui 2026.

În același timp, 23,1% nu lucrează în prezent și își doresc să se angajeze, 12,2% vor să rămână la actualul loc de muncă, dar urmăresc o promovare sau o schimbare de rol, iar doar 12,7% declară că nu au în plan nicio schimbare profesională.

Pentru cei hotărâți să plece, o majorare salarială ar putea schimba decizia în 31,2% dintre cazuri. În schimb, 33% spun că angajatorul nu ar putea face nimic pentru a-i determina să rămână. Alte motive care i-ar convinge să renunțe la planurile de plecare sunt beneficii extrasalariale mai bune (9,8%), posibilitatea de a lucra remote (9,4%) sau o promovare (6,3%).

„Tema salariului revine constant în discuțiile cu angajații. Este atât principalul motiv de nemulțumire, cât și argumentul decisiv pentru schimbarea jobului. Aproape 40% spun că veniturile actuale nu mai acoperă costul vieții și efectele inflației”, explică Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs.

Printre alte motive invocate se numără burnout-ul, mediul de lucru toxic, dorința de flexibilitate (remote sau hibrid), lipsa oportunităților de promovare sau instabilitatea financiară a angajatorului.

Temerile pentru 2026: incertitudine economică și stagnare salarială

Cea mai mare anxietate profesională pentru 2026 este incertitudinea economică, menționată de aproape 30% dintre participanți. 26,2% sunt îngrijorați de stagnarea salariilor în raport cu creșterea prețurilor, iar 12,1% se tem de restructurări sau concedieri în domeniul lor.

De asemenea, 11,5% cred că este tot mai dificil să găsească un job mai bun din cauza concurenței, iar 10% resimt un dezechilibru accentuat între viața personală și cea profesională.

În ceea ce privește stabilitatea actualului loc de muncă, 42,3% spun că situația este similară cu anul trecut, însă 20% se simt mai nesiguri, iar 15,3% sunt foarte îngrijorați din cauza problemelor companiei pentru care lucrează. Doar 7% declară că se simt mai siguri decât în 2025.

Interesant este că aproape 6 din 10 respondenți spun că aceste temeri există chiar dacă angajatorul nu a anunțat schimbări majore. Printre măsurile comunicate de companii se numără restructurări sau reorganizări (15,1%), înghețarea salariilor (8,8%), modificarea sistemului de bonusare (5,1%), revenirea obligatorie la birou (3,6%) sau integrarea AI în procesele de lucru (3%).

Oferte salariale sub așteptări

Cei care vor să își schimbe jobul cred că principalul obstacol va fi găsirea unor oferte salariale pe măsura așteptărilor (27,9%). 25,4% menționează discriminarea pe criterii de vârstă, iar 24,4% spun că există prea puține poziții disponibile în orașul sau domeniul lor.

În privința modului de lucru, salariul pare să primeze: pentru jumătate dintre respondenți nu mai contează dacă jobul este remote, hibrid sau de la birou, atâta timp cât remunerația este atractivă. 16% preferă munca exclusiv de la birou, 13,5% un sistem hibrid cu 1–2 zile la birou, 8,4% hibrid cu 3–4 zile la birou, iar 13,3% exclusiv remote.

Dacă ar putea alege un singur beneficiu nou pentru 2026, 33,3% ar opta pentru săptămâna de lucru de patru zile, 24,6% pentru un buget generos de formare profesională, 16,7% pentru zile suplimentare de concediu, iar 8,8% pentru abonamente la servicii de sănătate mintală sau terapie.

Sondajul a fost realizat în ianuarie 2026 pe un eșantion de 950 de candidați și angajați din România.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.