FacebookTwitterLinkedIn

Primele în bani rămân preferatele angajaților. 89,7% dintre companiile respondente într-un sondaj eJobs vor acorda beneficii de Crăciun angajaților în luna decembrie, înainte de minivacanța de sărbători. Doar 10,3% au declarat că nu au buget alocat pentru astfel de pachete.

„În mod tradițional, companiile prioritizează bonusurile în bani, iar 2025 confirmă acest trend: 60% dintre angajatori vor acorda prime de Crăciun. Aproape jumătate organizează o petrecere cu echipa, iar 44% oferă tichete sau vouchere cadou”, spune Ana Călugăru, Head of Communications la eJobs. Alte beneficii menționate includ coșuri cu produse (36%), zile libere suplimentare (8%), tombole cu premii (4%) și tichete de vacanță (4%).

Bugete similare cu anul trecut

O treime dintre angajatori au alocat între 201 și 400 lei pentru fiecare angajat, 28% între 401 și 600 lei, iar tot 28% peste 1.000 lei. În 84% dintre cazuri, nivelul beneficiilor este identic cu cel din 2024, doar 8% dintre companii crescând bugetul.

„Deși 2025 a fost un an dificil din punct de vedere economic și fiscal, majoritatea companiilor au păstrat tradiția beneficiilor de Crăciun. Angajatorii spun că acestea contribuie la motivare și retenție, iar renunțarea la ele ar putea genera nemulțumire”, explică Ana Călugăru. 12% dintre firme folosesc pachetul de Crăciun pentru a recompensa performanța, iar 4% pentru a compensa lipsa majorărilor salariale.

Ce își doresc angajații

Pentru angajați, preferințele sunt clare: primele în bani – 81%, tichete sau carduri cadou – 32%, zile libere plătite – 28%, coșuri de produse – 17,2%, petrecere cu echipa – 15,6%.

În ceea ce privește valoarea considerată corectă a unui pachet de beneficii, 38,1% indică suma de peste 1.000 lei, iar 35,7% se așteaptă la un buget cuprins între 500 și 1.000 lei. Doar 6,6% cred că vor primi beneficii mai mari decât anul trecut.

Dacă nu ar primi deloc beneficii de Crăciun, 52,3% dintre angajați ar considera că angajatorul nu apreciază suficient echipa, iar 26,6% ar fi dezamăgiți, dar ar înțelege contextul economic. Pentru unii, însă, impactul este redus: 11,1% ar fi neafectați dacă au primit beneficii pe parcursul anului, iar 10% nu ar resimți nicio consecință negativă.

Sondajul eJobs a fost realizat în noiembrie și a cuprins 115 angajatori și 950 de angajați.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.