FacebookTwitterLinkedIn

Competiția nautică din acest an va marca cea de-a 25-a aniversare a evenimentului și promite să fie cea mai spectaculoasă de până acum.

Evenimentul anual care reunește peste 250 de ambarcațiuni de toate tipurile și din toate epocile, de la cele clasice și istorice, până la cele moderne sau de ultimă generație, se desfășoară pe apele Mării Mediterane, locul unde s-a filmat capodopera cinematografică „Și Dumnezeu a creat-o pe femeie”, filmul lui Roger Vadim care a făcut-o pe Brigitte Bardot o vedetă mondială în 1956. Organizată pentru prima dată în 1999, de către Societatea Nautică de Saint-Tropez, un club nautic fondat în 1862, competiția a devenit rapid unul dintre cele mai prestigioase și populare evenimente din lumea yachting-ului.

Istoria regatei a început în urmă cu 30 de ani, în toamna anului 1981, cu o cursă improvizată între două iahturi mici – Pride (un Swan 44 de 13 metri) și Ikra (o clasă SI de 12 m) care s-au întrecut la peste o duzină de mile de Tour Portelet din portul Saint-Tropez.

Cele zece zile de „Voiles de Saint-Tropez” își au originea în celebra provocare pe care skipperul american Dick Jayson i-a lansat-o francezului Jean Lorain la 1 octombrie 1981, în timpul unui aperitiv la restaurantul Club 55. Cei doi participanți au planificat un traseu și au navigat până la linia de sosire, care era chiar vizavi de Clubul 55. Ikra a câștigat. A câștigat și anul trecut, când cele două veliere istorice s-au înfruntat din nou, în frunte cu skipperii care i-au succedat primilor competitori, după patruzeci și doi de ani.

Les Voiles de Saint-Tropez 2024 va fi o ediție specială, deoarece va marca cea de-a 25-a aniversare a evenimentului. Pentru această ocazie, organizatorii pregătesc o serie de surprize și noutăți. Evenimentul va avea loc între 28 septembrie și 6 octombrie, și va cuprinde mai multe curse și regate, atât pentru bărcile clasice, cât și pentru cele moderne, precum și o serie de activități și evenimente culturale și sociale, care vor anima atmosfera din portul și orașul Saint-Tropez.
În cadrul competiției, ambarcațiunile și cursele sunt împărțite în trei categorii principale, ele însele împărțite în trei sau patru niveluri, în funcție de mărimea și vechimea bărcilor cu pânze: „Tradițional” (85), „Maxi” (45) și „Modern” (120).

Chiar și începătorii pot participa la regată, pe oricare dintre iahturi existând întotdeauna un skipper profesionist cu o experiență vastă, care va sta la dispoziția amatorilor. În plus, de regulă, în echipaj există navigatori cu experiență care vor oferi sprijinul necesar. Costul participării la regata include cazare pe iaht pe durata regatei, taxa de organizare, servicii skipper, costurile aferente acostării în porturile de agrement, pregătirea de bază pentru navigație, precum și tricouri polo personalizate, de la organizatori.

O oportunitate de a admira și a aplauda unele dintre cele mai frumoase și mai performante bărci din lume, care vor împărți aceeași pasiune pentru navigație, Les Voiles de Saint-Tropez 2024 este, de asemenea, o ocazie de a descoperi și a explora farmecul și istoria orașului Saint-Tropez, un loc emblematic pentru cultura și turismul francez.

În cadrul ediției precedente, 250 de bărci cu pânze tradiționale și moderne și 2.500 de marinari din toate colțurile lumii au concurat timp de o săptămână de-a lungul peninsulei Saint-Tropez, în Var, portul istoric de pe Coasta de Azur. Dar Saint-Tropez este mult mai mult decât atât. Portul și cetatea fortificată, construite de genovezi în secolul al XVI-lea, și orașul Saint-Tropez, au constituit mult timp o importantă bază militară, navală și comercială. În secolul al XX-lea, Saint-Tropez a atras chiar și un număr mare de pictori, scriitori, actori, artiști și muzicieni. Scriitori ca Maupassant, Colette, Sagan, Sartre, Beauvoir, Vian și pictorii Signac, Cross, Picasso, Cordier și mulți alții au trecut prin Saint-Tropez.

Vasele „tradiționale” construite la începutul secolului trecut, sunt de departe cele mai spectaculoase corăbii, cu dimensiuni de 15 până la 40 de metri lungime, sosite din toată Europa. Catargele și suprastructurile sunt din lemn lăcuit, punțile de tec sunt imaculate, armăturile sunt lustruite oglindă iar echipajele poartă uniforme, un tablou care n-are cum să te lase indiferent.