FacebookTwitterLinkedIn

Dragoș Cabat a vorbit într-o intervenție la RFI despre necesitatea investițiilor publice în această perioadă, scăderea economică previzionată în acest an și despre ceea ce ar trebui să facă statul în aceste vremuri marcate de mișcări sociale.

Redăm în continuare o parte din declarațiile economistului:

„Este bine că în ultimele luni, înainte de pandemie chiar, guvernul s-a preocupat ceva mai mult de partea de investiții. În special în perioada aceasta investițiile publice vor fi cele care vor putea susține economia contra-ciclic. Pentru că va scădea consumul (a scăzut deja puternic în trimestrul doi) și probabil că va scădea și în perioada următoare. Deci e foarte importantă componenta de investiții publice în perioada aceasta.”

„Probabil că o să avem și noi în trimestrul 2 o scădere puternică poate cu 10, poate până la 15% (…) și poate în trimestrul 4 să ajungem foarte aproape unde am fost în trimestrul 4 în 2019 – aceasta, desigur, în situația în care nu se prefigurează un val 2 puternic al epidemiei.”

„Așteptările sunt în continuare că „nu va reveni consumul atât de repede pe cât se așteaptă toată lumea și atunci și companiile sunt nevoite să mai dea oameni afară sau să-și restrângă investițiile pe care le gândeau, vezi cazul Dacia Renault.”

Întrebat de riscul tulburărilor sociale pe fondul contracției economice și al nivelului de sărăcie previzionate la nivel mondial, Dragoș Cabat a răspuns:

„Am văzut deja, lucrurile acestea au ieșit la suprafață în SUA. Pot să iasă oricând, în orice țară din lume, inclusiv în România. Pe de altă parte această scădere economică nu este una datorată unei crize profunde, ci unei crize de sănătate. Prin urmare lucrurile își pot reveni destul de repede, pe măsură ce efectele crizei de sănătate se disipează.”