FacebookTwitterLinkedIn

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% anul trecut, ajutată de controlul pe care l-a dobândit asupra unui coridor de export din Marea Neagră și de recolta bogată, potrivit Bloomberg.

Economia s-a extins cu 4,7% în perioada octombrie-decembrie, pentru al treilea trimestru consecutiv de creștere, potrivit datelor preliminare publicate joi de Serviciul de Statistică de Stat. 

Economia a scăzut cu aproape 30% în 2022 după ce președintele rus Vladimir Putin a ordonat invazia. În timp ce atacurile rusești au deteriorat rețeaua electrică, porturile, căile ferate și uzinele producătoare de energie, Ucraina a fost ajutată de reluarea exporturilor agricole și de adaptarea afacerilor interne la noile cerințe, potrivit Bloomberg.

“Economia ucraineană a continuat să arate rezistență remarcabilă în 2023”, a declarat FMI într-un raport de săptămâna trecută. “Cu toate acestea, apar noi provocări în 2024 și estimăm un interval de 3% – 4% de atenuare a creșterii economice, din cauza incertitudinii legate de războiul în desfășurare.” 

Provocările viitoare vin și din partea aliaților. Polonia a condus o cerere pentru blocarea unor vânzări de produse alimentare din Ucraina către Uniunea Europeană pentru a-și proteja proprii agricultori, ceea ce este un semn puternic al oboselii de care dau dovadă aliații națiunii aflate în război.

Întârzierile în ajutorul extern din partea SUA și UE testează capacitatea Kievului de a se apăra și a-și finanța bugetul. Armata Ucrainei se luptă să mențină efectivele pentru a se apăra împotriva avansurilor trupelor rusești, în timp ce angajatorii se confruntă cu o penurie tot mai mare de forță de muncă. În paralel, Ucraina încearcă să își revizuiască datoria înainte ca un stand-by de doi ani să expire în acest an.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.