FacebookTwitterLinkedIn

Germania a reușit să evite recesiunea în primul trimestru din 2025, înregistrând o creștere economică modestă de 0,2% față de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite Agerpres. Evoluția a fost susținută de consumul intern și investiții, depășind ușor așteptările analiștilor, care estimau un avans de 0,1%.

Această revenire vine după o contracție de 0,2% în ultimul trimestru al anului trecut, care a stârnit temeri privind intrarea în recesiune a celei mai mari economii europene. Conform definiției tehnice, recesiunea apare atunci când PIB-ul scade două trimestre consecutive.

Cu toate acestea, specialiștii avertizează că acest reviriment ar putea fi de scurtă durată. „Nu ar trebui interpretat ca începutul unei relansări durabile”, a declarat Dirk Schumacher, analist la banca KfW, menționând un „tablou amestecat” pentru economia germană.

Germania rămâne singura țară din G7 fără creștere economică în ultimii doi ani, iar noile tarife comerciale impuse de președintele american Donald Trump amenință să afecteze și mai mult economia, prelungind stagnarea și riscând un al treilea an consecutiv de recesiune.

În paralel, rata șomajului a crescut în aprilie la 6,3%, după trei luni de stagnare, potrivit Agenției federale pentru ocuparea forței de muncă. Numărul persoanelor fără un loc de muncă ajustat sezonier a crescut cu 4.000 față de luna precedentă.

Totodată, principalele institute economice germane și-au revizuit în scădere prognoza de creștere pentru 2025, de la 0,8% la doar 0,1%, reflectând dificultățile structurale și presiunile externe cu care se confruntă economia.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.