FacebookTwitterLinkedIn

Producţia industrială a Germaniei a crescut în ianuarie, dar exporturile au scăzut, arătând dificultăţile cu care se confruntă viitorul Guvern în redresarea celei mai mari economii europene, într-o perioadă marcată de incertitudini geopolitice.

Conform datelor publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), exporturile au scăzut cu 2,5% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, după o creştere de 2,5% în decembrie. este primul declin din ultimele trei luni. Importurile au urcat cu 1,2%, după un avans de 1,6% în decembrie. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 0,5% al exporturilor, notează Agerpres.

În total, balanţa comercială a Germaniei a înregistrat un surplus de 16 miliarde de euro în ianuarie, mai puţin decât surplusul de 20,7 miliarde de euro înregistrat în decembrie şi cel de 25,3 miliarde de euro din ianuarie 2024.

În ritm anual, exporturile au scăzut cu 0,1% în ianuarie, în timp ce importurile au urcat cu 8,7%. Exporturile către statele membre UE au scăzut cu 4,2%, iar cele către ţările din afara blocului comunitar au înregistrat un declin de 0,4%. Majoritatea exporturilor de bunuri “Made in Germany” s-au îndreptat către SUA, deşi exporturile au scăzut cu 4,2% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă.

“Datele încă arată o imagine modestă a unei economii recunoscute pentru puterea ei industrială”, a apreciat Carsten Brzeski, analist ING. Acesta a avertizat că producţia industrială a Germaniei încă este cu 10% sub nivelul de dinaintea pandemiei.

Conform datelor publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), producţia industrială a crescut cu 2% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 1,5%). Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 1,5%.

În ianuarie, producţia industrială a Germaniei a fost peste nivelul din trimestrul patru din 2024, alimentând speranţele că nu va exista un declin în primele trei lui din acest an. De asemenea, cresc şansele ca economia germană să se redreseze în acest început de an, a declarat Ralph Solveen, economist la Commerzbank.

Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat pentru al doilea an consecutiv în 2024, a confirmat luna trecută Institutul de Statistică (Destatis).

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.