FacebookTwitterLinkedIn

Cu peste 500 de note de poziție și 500 de evenimente publice, EBA s-a afirmat în 14 ani ca una dintre cele mai puternice organizații de business în Moldova.

European Business Association sau EBA Moldova este o organizație de suport în afaceri, lansată în 2011 sub egida delegației Uniunii Europene. În acest moment, asociația întrunește peste 120 de companii internaționale și locale și susține businessul și autoritățile publice în parcursul european al Republicii Moldova prin activități de lobby și advocacy în procesul de armonizare a legislației.

În 14 ani de activitate, EBA Moldova a elaborat peste 500 de documente de poziție, note de politici și pachete legislative, care au implicat expertiza internațională și locală în domenii ca energia și regenerabilele, politica fiscală, legislația vamală, protecția datelor cu caracter personal, legislația muncii, prevenirea spălării banilor și lupta cu terorismul, mediul și managementul deșeurilor.

La fel, EBA a organizat peste 500 de sesiuni de instruire, evenimente și conferințe focusate pe domeniile de interes pentru business, astfel oferind și suport practic antreprenorilor privind aplicarea legislației modificate și împărtășind experiența internațională relevantă.

EBA este guvernată de un board constituit din 11 manageri de întreprinderi internaționale și locale, prezidat de Carolina Bugaian, director general Moldcell. Președintele de onoare al asociației este ambasadorul UE în Moldova. În echipa executivă EBA sunt, în acest moment, șapte persoane, care reușesc să susțină interesele businessului și investitorilor locali și internaționali.

„Am produs mereu impact, comunitatea noastră s-a sesizat la crizele din țară, am susținut programe pentru studenți de la ASEM și UTM prin ZOOM IN Banking, am susținut tineri antreprenori din regiuni, am fost activi în susținerea antreprenorilor în perioada pandemiei de Covid, dar și după escaladarea războiului din Ucraina”, spune Mariana Rufa, directoarea executivă EBA.

De la semnarea Acordului de comerț liber aprofundat și cuprinzător (DCFTA), EBA a participat permanent în discuții cu guvernul în privința legislației ce susține și catalizează comerțul internațional. Mariana Rufa, directoarea executivă a Asociației, prezidează grupul II de lucru, ce ține de tranziția verde și facilitarea comerțului pe platforma Consiliului economic pe lângă prim-ministru. Aceasta este cea mai mare platformă de dialog public-privat, pe care sunt promovate inițiative legislative cu impact asupra businessului.

La fel, Asociația are un dialog constructiv cu instituțiile Comisiei Europene, Parlamentul European și vine cu propuneri pe anumite domenii sau pe documente majore, cum ar fi agenda de reforme/Growth plan, s-a implicat în procesul de screening legislativ, în special asupra directivei privind serviciile.

Cu ajutorul Guvernului Suediei și UE, EBA Moldova a creat șase business hub-uri regionale, prin care este oferit suport practic și aplicat companiilor locale, inclusiv din regiunea transnistreană și Găgăuzia, pentru că e important de a susține businessurile din întreaga țară, a promova exporturile și dezvoltarea businessului.

Cu sprijinul Guvernului Elveției, prin proiectul Optim Helvetas, EBA Moldova s-a implicat în elaborarea a trei pachete legislative în cadrul inițiativei prim‑ministrului privind optimizarea legislației în vederea atragerii investițiilor.

EBA se bucură de o colaborare bună cu guvernul pro-business al Republicii Moldova și participăm activ pe platformele comisiilor parlamentare.

*conținut sponsorizat