Firma americană de administrare a activelor Apollo Global a convenit achiziţionarea EasyJet, într-o tranzacţie care evaluează operatorul aerian low-cost la aproximativ 5,70 miliarde de lire sterline (7,7 miliarde de dolari).
Anunțul a fost făcut joi de cele două companii, după ce Castlelake a spus că se retrage din cursa pentru preluarea EasyJet, notează Agerpres.
Acordul vine după luni de incertitudini privind una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa, parţial în urma impactului războiului din Iran asupra sectorului călătoriilor.
În urma tranzacţiei, Apollo se aşteaptă ca familia fondatorului EasyJet, Stelios Haji-Ioannou, şi alţi acţionari, să deţină între 45,1% şi 49,9% din capital. O societate de administrare UE va deţine până la 5%, iar Apollo restul, până la un maxim de 49,9%.
Acţiunile EasyJet, tranzacţionate în indicele FTSE 250 al Bursei de la Londra şi care au urcat cu peste 65% de la apariţia informaţiilor privind interesul Castlelake, înregistrau joi un avans de 3,6%.
EasyJet este una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa, iar anul trecut a transportat peste 90 milioane de pasageri. Operează în 38 de ţări şi are peste 1.200 rute.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.