La runda de finanțare au participat Sparking Capital și Mălin Ștefănescu.
Echipa DLA Piper, formată din Cristina Bucur și Ciprian Frandeș, a asigurat asistența juridică a tranzacției.
“La Vatis Tech ne concentrăm pe a dezvolta algoritmii de recunoaștere pentru limbile europene precum franceza, italiana, germana, olandeza sau poloneza. Am început, bineînțeles, cu limba română și am demonstrat că soluția noastră are rezultate mai bune decât tehnologia Google. În testele efectuate până acum, acuratețea transcrierii Google este de 84% pe cand cea a Vatis Tech a depășit 94%. Algoritmii de speech recognition dezvoltați de noi sunt specializați pe industrii și verticale, precum media, financiar, tehnologie sau domeniul medical,” a declarat Adrian Ispas, fondator și CEO al Vatis Tech.
Vatis Tech va folosi fondurile atrase pentru a dezvolta algoritmii pentru limba română și pentru a comercializa tehnologia. Într-o etapă ulterioară, compania va dezvolta algoritmii pentru alte limbi europene și își va extinde operațiunile peste granițe.
“Tehnologia de recunoaștere vocală este una matură, ajunsă la adopția de masă. Din perspectiva aceasta, un startup care aduce restul limbilor europene la nivelul limbii engleze în ceea ce ține de acuratețe, adresează o nevoie acută. În viitor, multe alte startup-uri și corporații vor folosi algoritmii Vatis Tech pentru a le integra în propriile produse și servicii. Astfel, investiția EGV în Vatis Tech se înscrie în teza noastră <Infrastructură pentru inovație>”, a declarat Dan Călugăreanu, Partener al Early Game Ventures.