FacebookTwitterLinkedIn

E-Distribuţie, operatorul de distribuție a energiei electrice parte a grupului Enel, a instalat sisteme integrate de producere și stocare a energiei regenerabile în valoare de circa 500.000 de euro în trei stații de transformare.

Compania de distribuție a montat în total 570 de panouri fotovoltaice de înaltă eficiență la stațiile Otopeni (județul Ilfov), Palas Sud (județul Constanța) și Oțelu Roșu (județul Caraș-Severin), cu o capacitate totală instalată de circa 260 KWh. Panourile fotovoltaice au fost instalate la sol și sunt operaționale de la începutul anului, contribuind la reducerea emisiilor de CO2, potrivit companiei.

Fiecare dintre cele trei centrale fotovoltaice montate asigură o producție anuală de energie electrică de aproape 110 MWh.

„În următorii ani, ne propunem ca tot mai multe stații de transformare E-Distribuție să aibă montate astfel de centrale fotovoltaice care să acopere necesarul de consum, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și, implicit, să crească eficiența energetică’, a declarat Monica Hodor, directorul general al E-Distribuție.  „În acest sens, vor fi depuse proiecte pentru finanțare inclusiv prin Fondul pentru Modernizare, pentru a accelera tranziția către o economie verde”.

E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia sunt companiile din cadrul grupului Enel în România care au ca activitate distribuția energiei electrice.