FacebookTwitterLinkedIn

Din investițiile prevăzute pentru acest an, peste 60 milioane de lei au fost alocați pentru linii de 110 KV și stații de transformare, 73 de milioane de lei pentru linii de medie și de joasă tensiune, 30 de milioane de lei în puncte de alimentare și posturi de transformare și aproximativ 40 de milioane de lei în echipamente de măsurare.

„Siguranța în alimentarea clienților noștri reprezintă o prioritate pentru noi. Programele de investiții derulate de E-Distributie Muntenia au condus la îmbunătățiri ale calității, rezilienței și eficienței sistemului de distribuție. Acestea cresc fiabilitatea instalațiilor, îmbunătățesc calitatea serviciului de distribuție și asigură necesarul de putere atât pentru consumatorii existenți, cât și pentru noile cereri de racordare. Sunt implementate proiecte complexe de modernizare, de amplificare a puterii instalate și de introducere în sistemul de telecontrol a stațiilor de transformare, de înlocuire a liniilor electrice aeriene sau subterane pentru alinierea la standardele în vigoare”, a declarat Gino Celentano, director general al E-Distribuție Muntenia, Banat și Dobrogea.

În ultimii 11 ani (2008 – 2019), E-Distribuție Muntenia a investit 2,7 miliarde de lei în tot ceea ce înseamnă modernizarea rețelelor.