FacebookTwitterLinkedIn

Nu sunt multe companiile din domeniul orologer conduse de femei. Cum s-ar schimba industria dacă ar exista o mai mare contribuție antreprenorială feminină?

Deja se poate vedea o schimbare la nivel de management în industria orologeră. Există din ce în ce mai multe femei care ocupă poziția de CEO. Cred că noi avem un stil de conducere și de a lua decizii diferit de cel al bărbaților. Aflându-mă la vârful unei manufacturi independente, eu mă gândesc deopotrivă la clienți și la cliente. Am văzut că pasionatele de orologerie caută din ce în ce mai des mecanisme sofisticate. Noi urmărim această tendință de câțiva ani și am reacționat propunând calibre de înaltă calitate, în colecția Tefnut, de exemplu.

Ai pregătire orologeră și ai lucrat pentru unele dintre cele mai importante branduri din industrie înainte de Moritz Grossmann. Care au fost experiențele tale cele mai semnificative din acea perioadă?

Ca orologer de formație, m-am gândit mereu la construirea unui brand propriu. Eram fascinată de ideea de a fonda o manufactură mică, dar foarte rafinată care să producă piese de cea mai înaltă calitate. Experiența mea înseamnă o cunoaștere aprofundată a tehnicilor specifice și a provocărilor pe care acestea le presupun. În orologerie este extrem de importantă buna înțelegere a domeniului dacă vrei să dezvolți noi produse care să răspundă cerințelor în continuă schimbare ale clienților și ale piețelor, și dacă vrei să poți adapta procesul de manufacturare. Am venit la Glashütte în 1996, din motive profesionale, și am câștigat o experiență prețioasă în materie de marketing și distribuție la companii precum Glashütte Original și A. Lange & Söhne. A fost perioada în care am venit în contact cu modele de ceasuri mai vechi, din secolul al XIX-lea. Așa am întâlnit numele lui Moritz Grossmann. La fel ca el, sunt fascinată de frumusețea atemporală a ceasurilor mecanice.

Fiind tot mai absorbită de cariera acestui creator foarte respectat, am înțeles care a fost importanța lui în orologeria secolului al XIX-lea. Apoi am mers în Elveția ca să preiau postul de managing director la Haute Horlogerie Schindler SA, unde mi-am creat numeroase relații printre colecționarii versați. Iar visul meu a devenit realitate cu ajutorul bunilor mei prieteni elvețieni: pe 11 noiembrie 2008 am fondat compania Grossmann Uhren GmbH.

Au trecut, așadar, zece ani… Aș vrea să insistăm asupra lui Moritz Grossmann: ce te-a fascinat atât de mult, încât să-i transformi numele în brand?

Am ales numele Moritz Grossmann pentru a aduce un omagiu muncii lui de pionierat. El poate fi socotit cofondator al industriei orologere din Glashütte; a fost, de asemenea, cel care a pus bazele Școlii Germane de Orologerie din Glashütte. Calitatea, meșteșugul, chestiunile de ordin tehnic ale ceasurilor sale sunt realmente extraordinare. Mai mult, a fost un pionier în domeniul socio-economic. Astăzi, talentații ceasornicari de aici continuă această tradiție, fără însă a copia modelele istorice. Inovația, măiestria și împletirea tradiției cu modernitatea în metodele de manufacturare constituie valorile brandului. Sunt valorile lui Moritz Grossmann pe care noi le ducem mai departe.

Care au fost cele mai mari schimbări în această decadă? Cât de mult s-au transformat așteptările tale de la compania pe care o conduci față de momentul inițial?

Industria orologeră este un domeniu al schimbărilor constante. Canalele de vânzare și tot ce ține de sectorul de marketing și comunicare trec prin schimbări majore pe care noi le urmărim de ceva vreme. Ultimii cinci ani au adus cele mai multe transformări. Comerțul electronic devine din ce în ce mai important. În marketing, comunicarea prin social media continuă și ea să crească în importanță și să deschidă noi oportunități. Vedem un potențial clar pentru comunicarea directă cu clienții. Companiile mari și mici deopotrivă trebuie să se adapteze și să răspundă adecvat acestor noi provocări. Ca manufactură independentă, avem avantajul de a putea lua decizii și de a reacționa imediat la schimbările pieței.

Cum vezi diferențele dintre orologeria elvețiană și cea germană?

Orologeria elvețiană este considerată cea mai bună din lume. Totuși, mecanismele create la Glashütte au devenit celebre și sunt apreciate pretutindeni. Colecționarii și cunoscătorii din întreaga lume le tratează ca pe o garanție a calității. La Standardul Glashütte ne raportăm ca la un fel de lege nescrisă, dar care determină calitatea. „Fabricat la Glashütte” certifică faptul că cel puțin 51% din valoarea adăugată a respectivului ceas este primită aici. Doar aceste ceasuri pot purta marca despre care vorbim, care certifică înalta calitate. Noi, cei de la Moritz Grossmann, ne manufacturăm 85% din mecanismele noastre. Calibrele germane au o altă structură decât cele elvețiene. O caracteristică specifică mecanismelor brandului Moritz Grossmann, de exemplu, este placa de două treimi. Forma ei și tăietura circulară sunt repere diferențiatoare foarte clare prin intermediul cărora ni se permite să vedem detaliile mecanismului. Geometria plăcii pune în evidență părțile-cheie ale calibrului. Placa este realizată din argint german netratat. În locul punților, noi optăm pentru calibrele clasice cu placă pentru mecanism și placă de două treimi, care oferă o mai bună privire spre interior și acces la părțile componente. De asemenea, service-ul este mai ușor de asigurat, piesele putând fi mai lesne înlocuite.

Cu alte cuvinte, Moritz Grossmann reprezintă adevărata tradiție germană. Care sunt complicațiile pe care le prețuiți voi cel mai mult și caracteristicile care te fac să spui: „Iată un ceas Moritz Grossmann!” ?

Cred că noi reușim să menținem un echilibru între tehnicile tradiționale, cele moderne și designul clasic. De exemplu, o caracteristică a mărcii noastre e constituită de arătătoarele  finisate manual și apoi călite la flacără, proces prin care își dobândesc culoarea. Este o tehnică tradițională, folosită în trecut chiar de Moritz Grossmann. Noi nu am schimbat nimic în privința ei. Sunt foarte mândră de calitatea înaltă a finisajelor noastre. Îți voi da trei exemple: sistemul roată cu cliquet este decorat în stil melc, ceea ce-i conferă un efect vizual fascinant, tridimensional. Aplicăm o tehnică nouă pentru a realiza această formă de decorare tradițională. Inelele de aur care susțin lagărele din safir alb cu rubine și șuruburile cu cap rotunjit călite la flacără aduc senzația de adâncime a calibrului. Mai mult, am inventat noi soluții destinate clienților. Sistemul de întoarcere cu buton de reglare a orei e unul special; l-am integrat în majoritatea ceasurilor noastre. Sunt eliminate două posibile cauze ale erorilor: infiltrarea de particule în interiorul carcasei în timp ce sunt reglate indicatoarele și acționarea lor involuntară atunci când coroana clasică este împinsă la loc. Aș vrea să menționez și mecanismul stop-second al modelului Benu Tourbillon. Pentru orologerii de la Grossmann, precizia unui tourbillon reclamă existența unui mecanism stop-second. O perie elastică din păr uman oprește cușca tourbillonului, crescând astfel precizia cu care el funcționează. Apoi, pentru modelul Tefnut Twist, a fost creat un nou sistem de întoarcere. Căutarea unei alternative serioase la coroana de întoarcere a dus la o soluție ingenios de simplă: se răsucește cureaua dinspre ora 6. E o soluție eficientă, iar doamnele își pot întoarce ceasul chiar dacă tocmai și-au aplicat lac pe unghii sau dacă poartă mănuși. Ca să întorci coroana unui ceas e necesară ceva dexteritate; cureaua este însă ușor de apucat și de manevrat. E un sistem foarte util, mai ales în cazul ceasurilor mici.

Cât de greu este pentru un brand tânăr să atragă și să mențină fidelitatea colecționarilor?

Pentru manufacturierii independenți, care activează într-o nișă a pieței, este o provocare să devină cunoscuți la nivel mondial și să se mențină în atenția publicului. Eu văd că noi devenim din ce în ce mai cunoscuți printre colecționari drept acea marcă ce promovează cea mai bună manufacturare și cel mai înalt grad de inovare în combinație cu designul clasic. Calitatea calibrelor noastre și standardul foarte ridicat al finisajelor sunt extrem de apreciate în întreaga lume.

Tu ești colecționară de ceasuri?

Am o mare pasiune pentru ceasurile mecanice. Bineînțeles, înainte de toate sunt fascinată de ceasurile Moritz Grossmann. Dar sunt curioasă în ce privește piața. Și apreciez în mod special modelele companiilor independente.

Care este modelul-vedetă Moritz Grossmann?

Noi producem ediții mici. Cum activăm la nivel global, unele modele au succes pe anumite piețe. Fiecare piață are propriile tendințe. Noi avem avantajul de a reacționa rapid la cererile clienților. Mai mult, personalizăm ceasurile. De exemplu, în Benu Tourbillon putem pune orice tip de păr uman pentru mecanismul stop-second.

Bun, atunci care crezi că este cel mai reprezentativ model pentru brand?

E dificil de spus care dintre modele reprezintă mai bine brandul nostru. Fiecare dintre ele oferă cea mai înaltă calitate și diverse funcții speciale. Iată câteva exemple: în cazul lui Atum Backpage, am împins calibrul 107.0, decorat foarte rafinat, într-o parte a cadranului.

Datorită marii tăieturi în cadran, detaliile caracteristice brandului pot fi văzute când ceasul se află la încheietură. Pentru Benu Tourbillon am construit calibrul 103.0, care include numeroase inovații, între care tourbillonul de trei minute conceput de Alfred Helwig, cușca tourbillonului cu puntea în V, al doilea afișaj pentru minute deservit de prelungirea indicatorului (pentru un interval de zece minute) și peria din păr menționată mai devreme. Modelul Atum Date este rezultatul unei combinații de design simplu și tehnologie de cel mai înalt nivel.

Data poate fi corectată prin întoarcere înainte sau înapoi în orice moment, cu excepția intervalului de o secundă de dinaintea miezului nopții. Coroana separată de la ora 10 permite acest lucru fără ca mecanismul ceasului să fie oprit.

Moritz Grossmann a lansat mai multe modele aniversare în 2018. Ce anume le face speciale?

Da, am lansat 24 de ceasuri noi pentru aniversarea mărcii, care au intrat în licitație
on-line pe site-ul Casei Christie’s. Caracteristica specială pe care o au în comun este că sunt piese unice. Vorbim despre o colecție foarte variată, în care se află un ceas istoric
Moritz Grossmann (model de buzunar) sau Benu No 1 – primul ceas creat de manufactură.

Pune la socoteală că, la începutul anului trecut, noi deja prezentam niște modele aniversare. Benu a fost primul ceas pe care l-am manufacturat. Designul ediției aniversare face trimitere la acel prim Benu, beneficiind de emailare albastră pentru versiunea de platină și neagră pentru cea de aur.

În cazul lui Benu Anniversary Lost in Space ne-am jucat cu proporțiile, manufacturând un mecanism minuscul pentru o carcasă mare. Cadranul mai mare, cel selenar, este gravat manual în relief. Cel mijlociu, pentru ore și minute, strălucește datorită emailării albe Grand-Feu. Un cadran și mai mic, pentru secunde, aduce un nou contrast, fiind îmbrăcat în email negru.

Două dintre edițiile limitate au primit prestigiosul Red Dot Award. Care este cea mai importantă recunoaștere când vine vorba despre munca ta?

Sunt foarte mândră de faptul că Benu Tourbillon cu cadran negru și Atum Enamel din aur roz au primit în 2018 acest premiu, una dintre cele mai prețuite distincții pentru excelența în design și inovație din întreaga lume. Suntem foarte mândri, de asemenea, că am fost preselecționați ca brand independent cu modelul Tefnut Twist Classic la categoria ceasuri de damă la Grand Prix d’Horlogerie de Genève.

De unde vin cu preponderență colecționarii, fanii care urmăresc tot ce face brandul tău?

Cei mai mulți dintre clienții noștri sunt din Orientul Mijlociu, Japonia și Germania. Acestea sunt piețele cele mai mari și mai importante pentru noi. Am inițiat parteneriate și cu retaileri din Dubai, SUA și Regatul Unit. Și suntem, bineînțeles, prezenți și on-line.

Cât de importantă este însă piața europeană luată ca atare?

Este importantă deși nu suntem reprezentați în toate țările europene. Producția noastră este destul de mică, facem mai puțin de 500 de ceasuri pe an. Ținta noastră este să avem puncte de vânzare la nivel mondial, lucru la care vom ajunge pas cu pas.

Care vor fi principalele provocări în următorii ani pentru industria ceasurilor?

Cea mai mare dintre ele este reprezentată de digitalizare și de schimbările pe care le produce în comunicare și marketing.

Și pentru brandul tău în mod concret?

Creșterea notorietății lui. În acest scop, investim în noile canale de marketing și comunicare. Suntem în proces de extindere a rețelei noastre globale de vânzări. Vrem să creștem producția și vânzările în pași mici și siguri. Scopul este acela de a ajunge la o mie de piese pe an. Așa vom reuși să asigurăm standardul înalt în privința producției manuale și a finisajelor, fără a ne îndrepta spre metodele automatizate de producție.