FacebookTwitterLinkedIn

Primăria București va achiziționa sediul Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, păstrând destinația acestuia de școală. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat un proiect de hotărâre prin care Consiliul Local Sector 1 a fost împuternicit să achiziționeze în numele și pentru Municipiul Bucureşti acest imobil care fost retrocedat către Congregatio Jesu în luna iunie 2020.

Pe 4 iunie 2020, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a retrocedat imobilul către Congregația Jesu (fostul Institut “Sânta Maria”), la solicitarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice București.

“Este un imobil care a fost retrocedat, în vara anului 2020, Congregației Jesu. O clădire încărcată de istorie care trebuie să rămână în administrarea comunității locale. Deoarece a  fost în litigiu, în această unitate școlară nu s-au făcut deloc investiții de mai mulți ani. După ce finalizăm procedura de achiziționare, vrem să modernizăm rapid întregul imobil, pentru a asigura elevilor cele mai bune condiții pentru desfășurarea cursurilor”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

În iarna anului trecut, Congregația Jesu și-a manifestat disponibilitatea de a vinde acest imobil în vederea păstrării destinației sale de imobil de interes public. 

Clădirea de pe strada General Berthelot nr. 56-58  are o istorie veche de peste 120 de ani. Aici a funcționat, la începutul secolului XX și în perioada interbelică, școala de fete “Sfântul Iosif”, școală primară și liceu de fete aflată sub patronajul Bisericii Catolice.

După cel de-al Doilea Război Mondial, imobilul a fost naționalizat de regimul comunist, iar aici și-a desfășurat  activitatea  o școală tehnică și un cămin de studenți. Din 19 iunie 1959, în această clădire a fost mutată Școala medie nr. 21 cu predare în limba germană, transformată în Liceul Industrial nr. 21 cu predare în limba germană. Din 8 octombrie 1973,  imobilul a fost transferat în administrarea Liceului “Nicolae Tonitza.”