FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanții grupului Dristor Kebap anunță că în primele șase luni ale anului, compania a realizat venituri de 54,4 milioane de lei, în creștere cu 43,7% față de aceeași perioadă din 2025, iar numărul comenzilor a crescut cu 19,4%.

Dristor Kebap estimează că va încheia anul 2026 cu venituri de 108,7 milioane de lei, pe fondul contribuției noilor restaurante și al menținerii ritmului actual de dezvoltare.

„Rezultatele din primul semestru confirmă că investițiile realizate în ultimii ani în infrastructură, tehnologie și procese operaționale se reflectă într-o creștere accelerată a businessului. Am deschis două restaurante noi, ambele profitabile încă din prima lună de funcționare, iar rețeaua existentă continuă să înregistreze o evoluție solidă. Obiectivul nostru rămâne construirea unei companii capabile să susțină o dezvoltare pe termen lung și la scară națională”, precizează Fatih Pakcan, fondator și președinte executiv al grupului Dristor Kebap.

Conform rezultatelor financiare, profitul operațional la nivelul restaurantelor a ajuns la 7,69 milioane de lei în primul semestru din 2026, comparativ cu 4,5 milioane de lei în aceeași perioadă a anului trecut. În plus valoarea medie a bonului a crescut cu 20,3% la 85,2 lei.

Față de 2025, grupul are două locații noi ajungând la un total de 12. Restaurantul deschis în Feeria Băneasa Shopping Center a generat venituri de aproape 2,8 milioane de lei în primele trei luni de funcționare și a înregistrat cea mai ridicată valoare medie a bonului din rețea.

De asemenea, oficialii grupului anunță că l-au cooptat în echipă ca Board Advisor pe James Simmons, fost CEO al Unilever pentru Europa Centrală și de Sud.

„ (…) Fiind unul dintre cele mai apreciate și emblematice branduri din România, Dristor are un viitor promițător. Aștept cu nerăbdare această nouă etapă, în care voi contribui la succesul companiei, atât pe plan intern, cât și internațional, pentru a construi o poveste de succes românească de elită”, punctează James Simmons.

Totodată, oficialii grupului spun că interesul investitorilor pentru campania de finanțare prin SeedBlink, în derulare până marți 14 iulie, a depășit estimările.

„Obiectivul de un milion de euro a fost atins în 8 zile cu peste 140 de investitori care s-au alăturat proiectului. Este în premieră cea mai mare rundă pentru o companie nelistată din România, din domeniul de fast food. Campania a atins deja 125% din obiectiv, iar runda rămâne deschisă până se ajunge la pragul de 2 milioane de euro. Fondurile atrase vor susține extinderea rețelei de restaurante, investițiile în tehnologie și digitalizare, automatizarea operațiunilor și dezvoltarea capacităților de producție”, completează aceștia.

Pornit ca un business de familie, Dristor Kebap este unul dintre cele mai cunoscute branduri românești din industria restaurantelor cu servire rapidă. Cu o activitate de peste 25 de ani, compania operează în prezent 12 locații proprii având peste 300 de angajați.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.