FacebookTwitterLinkedIn

Noua Lege a salarizării unitare în sectorul bugetar are un impact de 8 miliarde de lei, iar toţi demnitarii, cu toate sporurile şi cu toată reaşezarea salariilor pe grilă înseamnă sub 500 de milioane de lei, a declarat, Dragoş Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Dragoș Pîslaru: „Vă readuc aminte ce au agreat partidele politice. Au agreat acel plafon maxim pe care ni-l permitem, deci de la 166 miliarde de lei cât avem în prezent să nu putem depăşi 174 de miliarde de lei anul viitor. Deci, 8 miliarde de lei care să fie bugetul pentru această reformă. Au agreat ideea aceasta centrală pe care vreau şi insist s-o repet, că salariile nu scad. Mai clar, protecţia veniturilor ca principiu clar: niciun venit nu va scădea, şi o să revin pe acest lucru. Şi au agreat încă un lucru care mi se pare foarte important şi anume că avem nevoie de o implementare unitară, deci că vom adopta întreaga lege deodată şi într-un mod unitar, neexistând excepţii sau lucruri care să se adopte separat de către familii ocupaţionale”, conform Agerpres.

Ministrul a prezentat şase principii esenţiale pe care se axează noua lege, primul fiind „salariu egal la muncă egală”.

Dragoș Pîslaru: „Vă voi prezenta, mai presus decât aceste lucruri care au fost discutate de partide şi agreate, nişte principii care unele izvorăsc chiar din angajamentele din PNRR şi sunt şase lucruri esenţiale. Primul lucru clar pentru orice legislaţie de salarizare este acest principiu ‘muncă de valoare egală, salarizare egală’. Nu ai cum să ai un sistem salarial în care să ai poziţii care au acelaşi conţinut de muncă şi să fie remunerate diferit.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani după adoptarea Legii 153 este că pentru anumite familii ocupaţionale s-au dat nişte bani în plus, altele au rămas în urmă, iar diferenţele au rămas majore pe acelaşi tip de poziţie. Al doilea lucru esenţial pe care îl avem este legat de predictibilitate şi sustenabilitate. Trebuie să existe o legătură între câteva lucruri. O dată – cât îţi permiţi, care este angajamentul pe termen mediu pe care îl ai legat de deficitul bugetar – şi ştiţi că România are acest angajament de a ajunge înapoi la 3% până în 2030, avem după aceea deficitul bugetar din 2027, care trebuie respectat, şi în general să vedem cum corelăm această creştere a anvelopei salariale într-un mod în care să ţină pasul şi cu productivitatea din sectorul privat.”

Al treilea principiu avut în vedere este motivarea celor tineri să intre în sistem, iar alt „element crucial” se referă la performanţă.

Dragoș Pîslaru: „Al treilea lucru care este esenţial pentru un sistem de administraţie publică relativ îmbătrânit ca vârstă, deci peste 40 de ani, este ideea cum susţii funcţiile de intrare în administraţia publică, debutanţii, şi cum îi motivezi şi, pentru aceasta, în mod evident, este nevoie să te uiţi la salarizare. Un alt element care este crucial este cel de performanţă şi responsabilitate. Ştim foarte bine că se discută de acest lucru de mult timp. În Legea 153, din ce lucrasem eu la Ministerul Muncii cu echipa, a fost preluată ideea de bonusare şi de stimulent de performanţă, dar care după aceea a deraiat cu fiecare familie ocupaţională, cu interpretările proprii.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.