Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Sănătate |
|

Dr.Max, cel mai mare lanț de farmacii din Europa Centrală și de Est, deschide astăzi 418 farmacii, în 93 de orașe din România

Dr.Max intră oficial în viața românilor cu peste 400 de farmacii în toată țara, acoperind cele mai importante orașe și zone geografice. Printre alte orașe de pe harta României, Dr.Max va fi prezent în București, Cluj, Timișoara, Brașov și Constanța.
Dr. Max

Dr.Max, cel mai mare lanț farmaceutic din Europa Centrală și de Est, are un concept pentru fiecare piață pe care se extinde. Prin achiziția Grupului A&D Pharma în 2018, Dr.Max este, în acest moment, un jucător de top pe piața farmaciilor din România.

După o analiză detaliată a nevoilor consumatorilor români în ceea ce privește piața de retail a farmaciilor,  Grupul A&D Pharma a decis să răspundă nevoilor pieței cu două branduri distincte: Dr.Max și Sensiblu.

Lanțul de farmacii Sensiblu va continua, astfel, să răspundă nevoilor clienților din mediul urban, în căutare de produse de frumusețe și wellness, prin oferte premium, locații de top și servicii de cea mai bună calitate, în peste 200 de farmacii din România. Cu această nouă strategie de retail, A&D Pharma își propune să devină lider pe piața de profil din România.

Începând de astăzi, misiunea brandului Dr.Max este să ofere cele mai bune produse la prețuri accesibile, în toată România, punând accent în special pe nevoile pacienților cu afecțiuni cronice, ale seniorilor și ale tinerelor mame. Nu în ultimul rând, în farmaciile Dr.Max fiecare client poate beneficia de oferte speciale, valabile exclusiv cu cardul de loialitate Dr.Max.

Toate farmaciile vor avea un design unitar și un sistem de clasificare bine definit a produselor, cu scopul identificării acestora de către clienți într-o manieră extrem de simplă.

“Vrem să contribuim la îmbunătățirea nivelului de sănătate, pornind de la nevoile reale ale consumatorilor care se află în centrul modelului nostru de business. Acest lucru se reflectă în tot ceea ce reprezintă brandul Dr.Max: un raport excelent calitate-preț, proximitate, oferte personalizate și servicii de relații cu clienții la cele mai ridicate standarde. Sperăm că românii vor descoperi în Dr.Max un partener de încredere pentru o viață mai sănătoasă, un partener care le oferă produse și servicii de calitate la prețuri accesbile.  Prin tot ceea ce facem, ne dorim să devenim prima alegere a oamenilor atunci când vine vorba de achiziționarea de produse farmaceutice”, a declarat Cezar Zaharia, CEO A&D Pharma Group.

Brandul Dr.Max este prezent și în Cehia, Slovacia, Polonia, Serbia și Italia și are același obiectiv de a contribui la îmbunătățirea nivelului de sănătate a consumatorilor, oferind o gamă extinsă de medicamente și servicii farmaceutice.

Cu o experiență de peste 25 de ani pe piața locală, A&D Pharma este unul dintre cele mai mari grupuri farmaceutice din Romania, care oferă servicii de retail farmaceutic și distribuție de medicamente, având o cifră de afaceri de peste 900 de milioane de Euro în 2019 și peste 5.000 de angajați.

A&D Pharma deține două linii de business, ambele de importanță strategică: linia de distribuție de medicamente și linia de retail pharma.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii