În cadrul evenimentului organizat de cea mai mare confederație patronală din România, ajuns la cea de a doua ediție, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai instituțiilor publice au discutat despre finanțarea economiei, competitivitate și reformarea administrației.
În acet context, Dr. Kristine Bago, președinta Comitetului de Audit și Evaluare al Fondului Proprietatea, susține că auditul financiar poate contribui la transformarea acestor direcții în rezultate concrete, prin consolidarea încrederii și a calității deciziilor.
„Într-o economie modernă, încrederea este moneda cea mai valoroasă”
Aceasta a fost, din perspectiva sa, concluzia ediției din acest an organizat de confederația patronală, ale cărei companii acoperă peste 22 de industrii esențiale, generează împreună mai mult de 30% din PIB-ul țării și reunesc peste 4.200 – 5.000 de firme cu un total de peste 500.000 de salariați.
Pentru Dr. Kristine Bago, noțiunea de încredere discutată în cadrul Summitului nu poate fi separată de transparența financiară și de responsabilitatea în procesul decizional. În analiza sa, o piață de capital puternică nu se poate baza pe estimări neverificate, ci are nevoie de informații financiare credibile și asumate. Autoarea consideră că transparența nu reprezintă doar o obligație de conformitate, ci una dintre condițiile pe care se poate construi reziliența economică.
Pornind de la argumentele prezentate de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și de Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, Kristine Bago a adus în discuție, în marja Summitului, rolul auditului financiar în fundamentarea deciziilor strategice. În opinia sa, auditul nu trebuie privit doar ca un instrument de verificare a situațiilor financiare din trecut, ci ca o infrastructură de reziliență pentru companii și pentru piața de capital.
Autoarea consideră că, într-un mediu economic volatil, auditul poate deveni un instrument important atât pentru autoritățile de reglementare, cât și pentru investitori. În cazul companiilor listate sau al celor care caută finanțare, raportul de audit oferă o bază verificabilă pentru evaluarea riscurilor. Din perspectiva lui Kristine Bago, utilizarea unor informații financiare credibile reduce spațiul pentru speculații și interpretări arbitrare și contribuie la un proces decizional mai bine fundamentat.
Radiografia Summitului: Capitalul există. Întrebarea este cum îl punem la lucru
Dezbaterile din cadrul panelului „Capital pentru România și CEE: modele, instrumente și acțiune” au adus răspunsuri concrete: un cadru care să permită fondurilor de pensii să investească, prudent, și în economia reală, o piață de capital care să devină o opțiune firească de finanțare și un stat care folosește soluțiile dezvoltate local.
Printre direcțiile prezentate de participanți s-au numărat:
- Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a pledat pentru mai multă ambiție în dezvoltarea pieței de capital și a fondurilor de investiții, subliniind rolul investițiilor private în creșterea economică. Ministrul a anunțat eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) începând din 2027 și a prezentat structura Fondului Robust, construit în parteneriat cu Fondul European de Investiții. Mecanismul ar urma să permită direcționarea unor resurse din fondurile de pensii, prin intermediul Băncii de Investiții și Dezvoltare, către investiții private.
- Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, a descris Bursa ca pe o infrastructură importantă pentru dezvoltarea economică și a subliniat necesitatea unor mecanisme prin care capitalul local să rămână în economie și să finanțeze dezvoltarea companiilor. Acesta a vorbit și despre trecerea de la globalizare la regionalizare, prin apropierea fabricilor și a furnizorilor de piețele de desfacere.
- Alexandru Petrescu, președintele ASF, a susținut că piața de capital trebuie să devină pentru antreprenori o sursă de finanțare la fel de accesibilă precum creditarea bancară. Acesta a atras atenția asupra unui „organisational maze”, un labirint birocratic și organizațional în care inițiativele de business se pot pierde din cauza procedurilor redundante, și a indicat simplificarea procesului decizional și reducerea barierelor investiționale drept direcții necesare.
- Dan Bucșa, fost CEE Chief Economist al UniCredit, a arătat că România a coborât în ultimii zece ani din Top 5 european în ceea ce privește competitivitatea forței de muncă, ajungând sub media regiunii. În opinia sa, soluția nu este reducerea salariilor, ci creșterea productivității printr-un nou model de dezvoltare. Pentru Europa, acesta a evidențiat necesitatea unei piețe de capital regionale și a accelerării adoptării inteligenței artificiale, în condițiile decalajului față de SUA și China.
În interpretarea lui Kristine Bago, intervențiile participanților au evidențiat o problemă comună: România are nevoie nu doar de capital și de instrumente de finanțare, ci și de mecanisme care să permită alocarea eficientă a resurselor.
Autoarea consideră că disponibilitatea finanțării nu este suficientă în absența unor informații verificabile, a unor reguli predictibile și a unei evaluări corecte a riscurilor. Acesta este, în opinia sa, unul dintre punctele în care auditul financiar poate contribui direct la funcționarea pieței de capital.
Noua paradigmă: Auditul ca accelerator strategic de productivitate și ancoră anti-deficit
Kristine Bago consideră că propunerile discutate la Summit trebuie analizate prin legătura dintre reglementare, piața de capital și performanța financiară. În opinia sa, implementarea lor presupune existența unui ecosistem riguros de auditare. Autoarea identifică trei dimensiuni în care auditul poate avea un rol strategic: adoptarea inteligenței artificiale și creșterea productivității, atragerea capitalului privat și evaluarea eficienței cheltuielilor publice.
1. Adeziunea la IA și Productivitatea: Mitul „Garbage In, Garbage Out”
În continuare, Dan Bucșa a atras atenția asupra urgenței adoptării inteligenței artificiale pentru redresarea productivității economiei românești. Pornind de la această observație, Kristine Bago consideră că discuția despre tehnologie trebuie să includă și calitatea datelor utilizate de companii.
În analiza autoarei, inteligența artificială poate multiplica eficiența proceselor, dar poate amplifica și erorile strategice dacă este alimentată cu date incorecte sau manipulabile. Principiul „Garbage In, Garbage Out” rămâne relevant tocmai pentru că rezultatele generate de un sistem depind de calitatea informațiilor pe care acesta le prelucrează.
Kristine Bago atribuie auditului financiar un rol important în verificarea calității și integrității acestor date. Ea susține că auditul modern nu ar trebui să se limiteze la verificarea înregistrărilor contabile, ci să contribuie și la validarea fluxurilor informaționale pe care se bazează deciziile companiilor.
În opinia sa, investițiile în software nu sunt suficiente pentru a produce o creștere reală a productivității. Acestea trebuie însoțite de procese solide de control și de date financiare credibile, astfel încât deciziile managementului și rezultatele sistemelor de inteligență artificială să se bazeze pe informații corecte.
2. Pașaportul de încredere pentru Private Equity și Fondurile de Pensii (Pilonul II)
Andrei Gemeneanu, președintele ROPEA (Asociația de Private Equity și Venture Capital din România) și Managing Partner al Morphosis Capital, a prezentat argumentul ROPEA privind performanța companiilor susținute de fonduri de private equity: randamente nete de 14% și un ritm de creare a locurilor de muncă de 11 ori mai rapid.
Kristine Bago consideră că aceste rezultate trebuie privite și prin prisma condițiilor care permit atragerea capitalului privat. În analiza sa, fondurile de investiții nu evaluează companiile exclusiv pe baza estimărilor de creștere, ci și în funcție de soliditatea guvernanței, calitatea raportărilor financiare și eficiența mecanismelor interne de control.
Autoarea susține că această perspectivă devine cu atât mai importantă în contextul în care fondurile de pensii sunt încurajate să investească în economia reală, inclusiv prin structuri precum Fondul Robust. În opinia sa, utilizarea economiilor viitorilor pensionari presupune o responsabilitate ridicată și mecanisme prin care riscurile investițiilor să poată fi evaluate în mod riguros.
Din perspectiva lui Kristine Bago, raportul de audit poate funcționa ca un instrument de evaluare a guvernanței și de consolidare a încrederii investitorilor instituționali. Pentru companiile românești care urmăresc să atragă capital privat, acesta poate demonstra nu doar atractivitatea cifrelor financiare, ci și existența unor structuri interne capabile să gestioneze capitalul și riscurile.
3. Auditul de performanță: Arma ascunsă împotriva deficitului structural
De asemenea, o altă idee desprinsă din cadrul conferinței a fost aceea că ajustarea deficitului bugetar reprezintă una dintre provocările macroeconomice majore ale României.
Kristine Bago consideră însă că reducerea deficitului nu ar trebui abordată exclusiv prin tăieri liniare de cheltuieli sau prin introducerea unor taxe noi. În opinia sa, astfel de măsuri pot afecta investițiile publice și companiile performante dacă nu sunt însoțite de o evaluare a eficienței cheltuielilor.
Autoarea propune trecerea de la simplul control bugetar la auditul de performanță al banului public. Acest tip de evaluare ar trebui, în viziunea sa, să urmărească nu doar respectarea regulilor de cheltuire a fondurilor, ci și rezultatele obținute în urma utilizării acestora.
Kristine Bago susține că auditul financiar poate ajuta statul să identifice risipa și subperformanța instituțională și să le diferențieze de investițiile de capital care produc efecte economice. În opinia sa, eficiența proceselor publice trebuie evaluată înainte ca autoritățile să poată decide în mod fundamentat unde sunt necesare reduceri și unde trebuie protejate investițiile.
Agenda Concordia: 6 Soluții Urgente pentru Guvernul Niculescu
De asemenea, pentru susținerea competitivității economiei, Confederația Patronală Concordia a prezentat un set de șase propuneri adresate Guvernului:
- Pact Național pentru Competitivitate: un acord transpartinic concentrat pe patru-șase sectoare strategice, selectate pe baza datelor, și construirea unui portofoliu de proiecte mature pentru perioada 2028–2034. Propunerea este raportată la competiția europeană pentru atragerea investițiilor, în care sunt puse în joc aproximativ 400 de miliarde de euro.
- Bani românești în firme românești: în condițiile în care creditul bancar acordat economiei reprezintă aproximativ 23% din PIB, Concordia propune activarea creditelor și garanțiilor prin Banca de Investiții și Dezvoltare, stimularea investițiilor fondurilor Pilonului II în companii locale și aplicarea simplificată a OUG 8/2026.
- Sprijin rapid pentru industriile exportatoare: pe fondul scăderii producției auto cu 13% și al înjumătățirii vânzărilor din industria mobilei, organizația solicită lansarea programelor Rabla și a unui program de sprijin pentru industria mobilei în primul trimestru din 2027.
- O piață a muncii flexibilă: Concordia indică o rată a muncii part-time de 2,9% în România, comparativ cu media UE de 17,1%, și propune corelarea salariului minim cu productivitatea, introducerea unui program permanent de muncă redusă, după modelul Kurzarbeit, și revenirea la calculul orar al CAS și CASS pentru contractele cu normă parțială.
- Energie la un cost predictibil: organizația solicită un plan clar de acțiune și o piață în care companiile să poată cumpăra resurse în avans, la prețuri fixe, cu sprijinul unor jucători importanți care să garanteze tranzacțiile.
- Digitalizare și un loc la masa de la Bruxelles: Concordia propune crearea unui centru unic de decizie digitală la nivelul prim-ministrului, cu direcții obligatorii pentru toate ministerele, precum și obținerea statutului de membru invitat pentru mediul de afaceri în mecanismul național de coordonare a afacerilor europene.
În analiza lui Kristine Bago, aceste propuneri au nevoie de obiective măsurabile și de mecanisme de evaluare pentru a putea produce rezultate. Autoarea consideră că un pact pentru competitivitate, atragerea capitalului privat sau flexibilizarea pieței muncii nu pot rămâne simple angajamente. Fiecare măsură trebuie să aibă indicatori prin care să poată fi urmărit progresul, iar utilizarea resurselor publice trebuie să poată fi evaluată transparent.
Datele care nu mint: Argumentul ROPEA și Concordia
În ultima parte a analizei sale, Kristine Bago revine asupra legăturii dintre dezvoltarea tehnologică, investițiile private și capacitatea companiilor locale de a crea valoare adăugată.
Cătălina Dodu, reprezentanta Concordia, a explicat că plecarea unor companii locale de tehnologie nu este determinată exclusiv de dificultățile de finanțare, ci și de nevoia acestora de a accesa piețe externe care să le valideze produsele.
Dodu a propus introducerea unor vouchere și stimulente fiscale pentru adoptarea inteligenței artificiale de către companiile autohtone și a susținut că statul ar trebui să utilizeze mai mult soluțiile dezvoltate local.
Kristine Bago consideră că această perspectivă este importantă pentru dezvoltarea economiei cu valoare adăugată. În opinia sa, statul poate susține companiile tehnologice nu doar prin finanțare și stimulente fiscale, ci și prin crearea unei cereri pentru produsele și serviciile dezvoltate în România.
Autoarea revine și la datele prezentate de ROPEA privind randamentele nete și ritmul de creare a locurilor de muncă în companiile susținute de fonduri de private equity. Pentru Kristine Bago, aceste rezultate ilustrează potențialul capitalului privat de a susține dezvoltarea companiilor, dar trebuie analizate împreună cu mecanismele de guvernanță și control care fac posibilă o creștere sustenabilă.
În concluzia sa, Kristine Bago leagă atragerea fondurilor de private equity, reducerea blocajelor birocratice, listarea companiilor la Bursa de Valori București și eficientizarea cheltuielilor publice de aceeași condiție: utilizarea unor date verificate și asigurarea transparenței.
Autoarea consideră că auditul riguros poate contribui la construirea unui mediu de afaceri în care riscurile sunt evaluabile, capitalul este alocat mai eficient, iar performanța poate fi măsurată. În viziunea sa, trecerea României la un nou model de creștere presupune ca deciziile economice să fie fundamentate pe date, responsabilitate și rezultate.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.