Compania de curierat DPD România a avut anul trecut o cifră de afaceri de 71,3 milioane de euro, în creștere cu 8% comparativ cu anul 2021.
„Printre factorii care au asigurat această evoluție, în condițiile unui an complicat, marcat de războiul din Ucraina, criza energetică și inflația, se află programul de investiții în tehnologie și infrastructură, în valoare de 2,8 milioane de euro, program care va continua și în acest an”, a declarat Nadia Talpă, CCO al DPD România.
Firma a livrat în 2022 peste 22,5 milioane de colete, aproape dublu comparativ cu perioada de dinainte de pandemie (2019).
În plus, compania și-a consolidat anul trecut poziția în topul livrărilor regionale, cu o creștere de 22% față de anul precedent.
Pentru 2023, chiar dacă ”se anunță a fi unul complicat”, compania a bugetat o creștere de peste 10% a cifrei de afaceri” și investiții de peste 3 milioane de euro.
O parte din aceste investiții va viza deschiderea unui nou centru logistic în Pantelimon, ceea ce va duce la gestionarea mai eficientă a volumelor și la o mai mare predictibilitate a livrărilor.
În cursul anului 2023, DPD România va continua să dezvolte serviciul Predict, cu ajutorul căruia destinatarii știu ora la care ajunge curierul, și să îl extindă la nivel național.
O altă direcție de dezvoltare a serviciilor DPD România se referă la creșterea numărului de puncte fixe de ridicare a coletelor.
DPD România face parte din DPDgroup/GeoPost și este activă pe piața locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier.