FacebookTwitterLinkedIn

În data de 29 octombrie 2021, echipe de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) din Regiunea Bucureşti-Ilfov, coordonate de Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, au efectuat o serie de verificări ale modului în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, la cele 4 puncte de lucru din această zonă ale S.C. România Hypermarche S.R.L. (Magazinele Cora), transmite adevarul.ro.

În urma controlului, au fost înregistrate o serie de abateri, care au dus la amenzi contravenţionale în valoare totală de 120.000 lei şi dispunerea unor măsuri complementare.

Reprezentanții lanțului de hipermarketuri a transmis, de asemenea, poziția lor, față de controalele ANPC și neregulile descoperite de inspectori.

„În urma controalelor au fost constatate o serie de situații pe care le rezolvăm în cel mai scurt timp. Cea mai mare parte dintre acestea au fost deja remediate până la această oră.

Relația Cora cu autoritățile este una constantă și de dialog. Apreciem de fiecare dată observațiile experților ANPC și colaborăm pentru îmbunătățirea activității. Îi asigurăm pe clienți că am implementat toate măsurile de siguranță sanitară și alimentară în magazine, care sunt certificate Safeguard, astfel încât aceștia să aibă o experiență plăcută și sigură la cumpărături”, au transmis reprezentanții Cora.