Banca Transilvania și Victoriabank au finalizat în aceeași zi două fuziuni importante, consolidând piețele bancare din România și Republica Moldova.
Banca Transilvania a anunțat finalizarea cu succes a integrării OTP Bank România, după un proces rapid, realizat în doar șapte luni. În urma fuziunii, BT și-a majorat cota de piață la 23%, iar activele sale au crescut cu 9%.
„Banca Transilvania are o competenţă esenţială: execuţia rapidă şi de succes a integrărilor companiilor achiziţionate. De această dată, a fost inclusiv o integrare în timp record, posibilă datorită similarităţilor dintre BT şi OTP Bank, precum şi implicării echipelor celor două bănci”, a declarat Omer Tetik, CEO Banca Transilvania.
Clienții preluați de la OTP Bank beneficiază acum de un ecosistem extins de soluții bancare, acces la peste 530 de sedii și 2.000 de aparate de self-banking și consultanță în limba maghiară prin serviciul Hungarian Desk.
Banca Transilvania a achiziționat OTP Bank România și subsidiarele sale în 2024, pentru 347,5 milioane de euro, consolidându-și astfel expertiza în achiziții și fuziuni.
Victoriabank devine un jucător mai puternic în Republica Moldova
În paralel, Victoriabank a finalizat fuziunea cu BCR Chișinău, marcând o premieră pe piața bancară moldovenească, fiind prima instituție locală care preia integral o altă bancă din țară.
În urma tranzacției, profitul net consolidat al Victoriabank a depășit 1,1 miliarde de lei, în creștere cu peste 70% față de 2023. De asemenea, volumul creditelor a crescut cu 900 de milioane de lei, iar activele băncii s-au majorat cu 2 miliarde de lei.
„Această fuziune este un pas important pentru creșterea noastră și pentru consolidarea pieței bancare din Republica Moldova. Mulțumim echipelor Victoriabank și BCR Chișinău pentru profesionalism, partenerilor – pentru susținere și clienților – pentru încredere”, a declarat Levon Khanikyan, Președintele Comitetului de Direcție Victoriabank.
Victoriabank își extinde prezența în Chișinău și Bălți, iar echipa sa s-a mărit, integrând peste 50% dintre angajații BCR Chișinău.
Banca Transilvania, alături de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), este acționar majoritar al Victoriabank, consolidându-și astfel influența în Republica Moldova și sprijinind dezvoltarea economică a regiunii.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.