Dolarul a crescut luni, după un raport privind situaţia locurilor de muncă din SUA aferent lunii trecute, care a mărit aşteptările că Rezerva Federală va creşte din nou dobânzile în mai.
Angajatorii americani au menţinut un ritm puternic al angajărilor în martie, adăugând 236.000 de locuri de muncă, ceea ce a împins rata şomajului înapoi la 3,5%, semnalând rezistenţa pieţei muncii. Aceste rezultate vor face ca Rezerva Federală să crească din nou ratele dobânzilor, luna viitoare, notează Reuters.
Indicele dolarului a crescut luni cu 0,67% faţă de un coş de valute, la 102,68, cel mai ridicat nivel atins din 3 aprilie.
Euro a scăzut cu 0,51%, până la 1,0841 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din 3 aprilie.