
Astfel, cele mai mari șanse de deschidere în acest an le-ar avea Tronsonul 2 (Balș Vest-Slatina Est) al drumului expres Craiova-Pitești, primul de acest fel din țară. Este vorba de 39,85 kilometri, care ar putea fi inaugurați în primăvară, cel târziu în iunie, potrivit Pro Infrastructura.
Acestora li se adaugă Secțiunea 1 (Sibiu-Boița), 13,17 km de pe A1 Sibiu-Pitești, însă „spre final de an, înainte de termenul contractual care este în aprilie 2023”.
Asociația Pro Infrastructura a publicat, pe pagina sa de Facebook, previziunile rutiere pe anul 2022, cuprinzând estimările privind cele mai importante drumuri aflate în stadiu avansat de execuție, fără a le include pe cele aflate în pregătire, licitație sau abia contractate.
Șanse bune de inaugurare ar fi și pentru podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, în decembrie. „Însă doar conexiunea de sud (Măcin), cea de nord (Jijila) rămânând pentru 2023. Greul încă nu a trecut, este mult de muncă dar, cu un efort susținut, putem circula anul acesta”, spun reprezentanții Pro Infrastructura.
Șansele scad la jumătate în cazul A0 Sud (Autostrada de Centură București). În decembrie am putea circula pe Lotul 2, aproximativ 10 km între nodurile cu DN5 și DN6, „dacă antreprenorii și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) reușesc să se pună de acord și să se mobilizeze corespunzător”.
În schimb, șanse de inaugurare sunt foarte mici pentru Tronsonul 1 al DEx12 Craiova-Pitești, între Craiova și Balș Vest. Este vorba de 17,7 km, „acolo unde constructorul încă nu reușește să accelereze ritmul și riscă să iasă din termenul contractual”, precizează Pro Infrastructura.
Sunt speranțe și pentru trei proiecte pe centura veche a capitalei, unde pasajul de la Domnești ar putea fi deschis spre toamnă, iar în decembrie nodurile rutiere Berceni și Oltenița.
„În 2022 trebuie ca antreprenorii și CNAIR să se mobilizeze exemplar pe proiectele mature în execuție, pentru a crea premisele ca 2023 să fie un an record, cu deschideri posibile pe A3 Nădășelu-Zimbor (30,06 km), Nușfalău-Suplacu de Barcău (13,55 km), A0 Sud toate cele 3 loturi (51,20 km), poate ceva pe A0 Nord, DEx12 Slatina-Colonești (31,75 km) și Craiova-Balș dacă se amână pentru anul viitor, dar și A3 Chețani-Câmpia Turzii (15,7 km, dacă se va contracta în 2022)”, concluzionează Pro Infrastructura.