FacebookTwitterLinkedIn

După ce a fost încarcerată pe nedrept, Constance Mayer, interpretată de Michèle Bernier, se hotărăște să-și schimbe cariera. După vârsta de 50 de ani, fosta fermieră obține diploma în drept și se mută in Marseille pentru stagiu obligatoriu de practică sub îndrumarea severului judecător Frédéric Filiponi, interpretat de Arié Elmaleh.

Aceast serial franțuzesc a fost conceput inițial ca film, dar datorită succesului, a fost transformat într-un serial cu aceleași personaje. Întreg serialul este condus de curioasa și empatica stagiară, care îi uimește pe toți cu personalitatea și spiritul ei.

Pe parcursul a celor 4 sezoane, publicul descoperă diferite fațete ale personajului. Scopul ei este să respecte omul și justiția, să gândească înainte să acționeze și să descopere întotdeauna adevărul, să lupte împotriva probelor când instinctul o îndeamă, să înfrunte prejudecăți și să țină piept superiorilor și opiniei publice. Fiecare episod tratează un caz diferit, o tragedie, care vine la pachet cu mustrări de conștiință și o încălcare a legii.

NBCUniversal Networks International este una dintre cele mai mari companii de divertisment, furnizând conţinut şi branduri de calitate pentru peste 165 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină şi Asia Pacific.

Portofoliul de branduri tv include UNIVERSAL TV, SYFY, E! Entertainment Television, 13th STREET, DIVA, Studio Universal, Telemundo, Bravo, DreamWorks și Golf Channel.