FacebookTwitterLinkedIn

Serviciul de streaming al companiei Disney a încheiat anul 2021 cu aproape 130 de milioane de abonaţi. Acest serviciul de streaming urmează să fie lansat în România la mijlocul acestui an.

Disney+ a ajuns, la finele anului trecut, la 129,8 milioane de abonaţi plătitori, în creştere cu 37% faţă de anul anterior. Performanţa Disney+ a depăşit cu mult previziunile pentru trimestrul 4 al anului 2021. Analiştii se aşteptau ca serviciul să adauge în jur de 7,3 milioane de abonaţi, notează Nesw.ro.

Disney+ are 42,9 milioane de abonaţi în Statele Unite şi Canada, iar în restul lumii însumează 45,9 milioane de abonaţi, conform datelor oficiale prezentate de companie.

Disney+ câştigă, în medie, 5,96 de dolari pe abonat la nivel global şi 6,68 de dolari pe abonat în SUA şi Canada. Disney+ Hotstar (brandul folosit în India) câştigă 1,03 dolari pe abonat.