FacebookTwitterLinkedIn

După lansarea în Polonia în septembrie 2012, televiziunea care se adresează și publicului din România este deja distribuită pe mai multe platforme din Rusia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Macedonia, Muntenegru și Bosnia, urmând ca versiunile în format SD și HD să își extindă distribuția în continuare pe scară largă în Europa de Est, Orientul Mijlociu și Asia (CEEMEA), pe parcursul acestui an.

Kasia Kieli, President & Managing Director Discovery Networks CEEMEA, a declarat: „După extinderea cu succes a TLC, care este numărul unu în rândul televiziunilor de real-life entertainment pentru femei în multe dintre piețele din CEEMEA, ne extindem oferta pentru femei cu ID Xtra. Credem că televiziunea oferă partenerilor noștri un conținut cu adevărat unic, pornind de la genurile de mister și suspans, întărind portofoliul nostru, transformându-l în cea mai bună ofertă Pay-TV din ziua de azi. ID Xtra a fost deja primit pozitiv de partenerii de afaceri și sunt convinsă că telespectatorii vor fi plăcut impresionați să descopere televiziunea în grilele lor.”

ID Xtra va difuza emisiuni desprinse din realitate într-un format contemporan, programe cu suspans și dramele unor oameni obișnuiți care se comportă negativ.

Paul Welling, SVP, Head of Channels, Discovery Networks CEEMEA a spus: „Misterul și suspansul sunt genurile cu cea mai rapidă creștere și Discovery este în pole position la conducerea acestui trend. Potrivit unor cercetări minuțioase și bazat pe experiența noastră în piețele vestice, acest tip de conținut este în mod fundamental atractiv pentru audiențele feminine și generează unele dintre cele mai lungi perioade de vizionare continuă în televiziune, de până la 50 de minute. Poveștile reale spuse din perspectiva victimei, a agresorului sau a anchetatorului păstrează audiența în fotolii cu sufletul la gură și curioși să afle ce se întâmplă până la sfârșit”.

De când noul concept a fost lansat în SUA în 2012, ID a crescut de la poziția 50 în rândul femeilor cu vârste între 25-54 de ani, la numărul 7 în prezent, și este pe primul loc în ce privește cele mai lungi perioade de vizionare continuă dintre toate televiziunile din cablu și emisie terestră sau pe satelit.

În Polonia unde a fost lansat în septembrie 2012, în același an cu lansarea din SUA, share-ul televiziunii a crescut cu 338% pentru a deveni numărul unu în rândul televiziunilor de mister și suspans și numărul doi ca viteză de creștere în rândul televiziunilor pentru femei cu vârste între 16 și 49 de ani din Polonia.

Programele televiziunii includ show-uri cum sunt:

Tabloid” – un show de o oră prezentat de câștigătorul premiului Emmy, supranumit regele televiziunii tabloide, Jerry Springer, care dezvăluie culisele unor povești din viața reală aproape inimaginabile. Jerry explorează în emisiunea sa cazurile de senzație din presa tabloidă din America.

House of Horrors: Kidnapped” – este o serie despre cele mai celebre cazuri de răpiri din istoria SUA.

Redrum” (“Murder” scris de la coadă spre început) – este un show care începe cu scena crimei și merge înapoi în timp pentru a dezvălui cine este criminalul și ce motive a avut pentru odioasele sale fapte.

Crime with Tamrom Hall” – este un program de investigație prezentat de Tamrom Hall, un prezentator și corespondent de știri cunoscut în America de la televiziunile MSNBC și NBC. Hall este un jurnalist de investigație cunoscut și pentru faptul că a fost victima efectelor unei crime violente, sora sa mai în vârstă fiind victima unei omucideri într-un caz care este încă în prezent nerezolvat oficial. În fiecare din episoadele de câte o oră sunt prezentate diferite știri de presă în încercarea de a afla ce s-a întâmplat și de ce.

Discovery Networks CEEMEA deține 12 branduri de televiziune dintre care cele mai cunoscute sunt: Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery Science și Discovery HD Showcase, difuzate în 19 limbi, în 105 țări din trei continente, cu un număr total de peste 260 de milioane de abonați.