Valoarea propusă se transpune într-o creştere anuală de 7,5%, potrivit datelor transmise de companie, Bursei de Valori Bucureşti.
“Pe baza rezultatelor preliminare pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2024, Directoratul OMV Petrom S.A. propune un dividend de bază în valoare brută de 0,0444 lei/acţiune pentru anul financiar 2024, ceea ce se transpune într-o creştere anuală de 7,5%, la mijlocul intervalului de 5-10% declarat în îndrumarea privind dividendele. (…)Propunerea finală a Directoratului privind distribuirea de dividende de bază pentru anul financiar 2024 va fi supusă aprobării Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din aprilie 2025, ulterior aprobării de către Consiliul de Supraveghere, urmare a revizuirii de către Comitetul de Audit”, potrivit companiei.
La mijlocului anului 2025, Directoratul va decide dacă va fi propusă distribuirea de dividende speciale.
Grupul OMV Petrom a afişat un profit net în creştere cu 4% anul trecut, la 4,2 miliarde de lei, însă rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale s-a redus cu 52%, la 5,7 miliarde de lei, pe fondul unor preţuri mai mici ale mărfurilor şi al unui impact negativ al mediului de reglementare asupra activităţii de gaze şi energie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.