Celebrul brand este cea mai recentă victimă a unor atacuri cibernetice, care în ultima perioadă, s-au răsfrânt asupra retailerilor.
În urma acestor atacuri cibernetice, s-a obținut acces la una dintre bazele de date ale clienților Dior din China, notează RetailDetail.eu.
Baza de date nu conținea și informații financiare, precum numere de cont sau informații despre cardul de credit, conținea însă date personale ca nume, sexul, adresa de e-mail, adresa poștală, numărul de telefon și sumele utilizate în achiziții. În acest context, Dior a făcut un apel către clienții săi „să fie atenți la orice mesaje suspecte pe care le primesc”.
Cu toate acestea, mai mulți clienți au recunoscut pe paginile lor de socializare că în urma acestui incident, încrederea lor în brand a fost afectată.
În ultimele luni, mulți alți retaileri au fost, de asemenea, victime ale atacurilor cibernetice, printre aceștia se numără: Ahold Delhaize, M&S și Harrods. La M&S, situația a durat și câteva săptămâni, ceea ce a costat compania câteva milioane de lire pe săptămână.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.