
INVESTIȚII ÎN CONSERVARE
Cariera antreprenorială a lui Dinu Patriciu este serios pusă la încercare. Investiţii cumulate de câteva sute de milioane de euro au fost ratate. Altele sunt în conservare.
De la eșecul Mic.ro și Mac.ro (fostul MiniMax Discount), omul de afaceri Dinu Patriciu a intrat într-un con de umbră. Nu mai apare în presă și nici la evenimentele publice, iar informații neoficiale indică o prezență tot mai redusă în România. Inclusiv negocierea privind vânzarea trustului de presă Adevărul Holding s-a purtat din străinătate, telefonic. Dinu Patriciu a preluat ziarul Adevărul în 2006. A derulat investiții totale de aproximativ 200 de milioane de euro, adăugând în portofoliul grupului titluri precum „Forbes”, „Foreign Policy”, „OK!”, „Dilema veche” sau „Știință și tehnică”. În octombrie 2012, trustul de presă Adevărul Holding a fost vândut în totalitate (la închiderea ediției nu existau informații oficiale asupra valoarea tranzacției) omului de afaceri Cristian Burci. Negocierile pentru vânzarea trustului de media au debutat la scurt timp după ce Dinu Patriciu a fost achitat în dosarul Rompetrol, în care era pasibil de până la 20 de ani de închisoare.
Popularitatea antreprenorului Dinu Patriciu a început să scadă vertiginos la sfârșitul anului trecut, când rețelele de magazine Mac.ro și Mic.ro dădeau semne că se confruntă cu grave probleme financiare. Mac.ro a fost primul pariu în retail al omului de afaceri Dinu Patriciu, însă în februarie 2012, afacerea a eșuat. Prin intrarea în faliment, lanţul de magazine a lăsat în urmă peste 500 de creditori. O soartă similară a avut-o și mic.ro: datoriile către cei peste aproximativ 700 de creditori se ridică la peste 800 milioane de lei. În ciuda declarațiilor optimiste ale omului de afaceri, potrivit cărora insolvența celor două lanțuri de magazine presupune doar o reorganizare, ce va fi urmată de o relansare, soarta MiniMax și mic. Ro a fost pecetluită definitiv. Ambele au intrat în faliment. Dinu Patriciu continuă să dețină un portofoliu imobiliar semnificativ, reunit sub umbrela Dinu Patriciu Global Properties. Cele mai multe dintre active se află în Germania și România și constă în clădiri de birouri și spații comerciale. În 2009, omul de afaceri a preluat activele deținute de mai multe fonduri de investiții (Fabian, Deutsche Land și Rutley European Property), evaluate la aproximativ 1 miliard de euro. În ultimii doi ani și-a restructurat însă întreg portofoliul imobiliar deținut, renunțând la o parte dintre active. A păstrat doar bunurile din Germania și România. Dinu Patriciu are și Marexin, companie ce deține licențe de explorare a nămolului sapropelic și a gazului hidrat, în Georgia și România.