FacebookTwitterLinkedIn

În această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu strictețe recomandările de distanțare socială, din cele 300 de locuri ale Amfiteatrului, sunt oferite spre vânzare publicului doar 60.

Actorii Teatrului Național vor fi personajele principale ale Amfiteatrului în aer liber din această vară, însă din program nu vor lipsi producțiile independente, concertele, proiecțiile de film și multe alte evenimente culturale.

Stagiunea de vară se va deschide în luna iunie cu spectacole din repertoriul TNB, biletele vor fi puse în vânzare începând de sâmbătă, 6 iunie, simultan, la casa de bilete a teatrului și prin platforma mystage.ro. Pentru programul spectacolelor din luna iulie, biletele vor fi puse în vânzare sâmbătă, 12 iunie.

Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2:

  • Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.

 Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

  • Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare.
  • Termoscanarea de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în teatru.
  • Respectarea distanțării de minimum 1,5 m între persoane – de la intrarea în teatru, în sala Amfiteatru, la toalete și la ieșirea din sală.

Se va respecta distanța de 2 metri indicată prin locul repartizat fiecărui spectator.

Anunț important privind spectacolele din Amfiteatru:

Fiind un spaţiu în aer liber, în caz de ploaie, va funcţiona următoarea regulă:

– dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol, reprezentaţia se reprogramează, biletele rămânând valabile. Spectatorii pot opta și pentru restituirea banilor pe bilete, sau pentru schimbarea acestora pentru un alt spectacol din programul Amfiteatru.

– dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, spectacolul se poate întrerupe și relua, în funcție de condițiile meteorologice. Dacă reluarea nu este posibilă, iar spectacolul se suspendă, acesta nu se reprogramează și nici nu se rambursează costul biletului.