FacebookTwitterLinkedIn

Digi Communications N.V. a raportat pentru anul 2022 performanțe financiare și operaționale semnificative, în contextul unei creșteri a veniturilor consolidate ale Grupului și a altor câștiguri cu 18,3% față de anul precedent, ajungând, astfel, la 1,5 miliarde de Euro. EBITDA ajustată a marcat o creștere de 7,4%, de la an la an, până la 506 milioane de Euro. EBITDA ajustată (înainte de IFRS 16) a crescut cu 6,6%, până la 428 milioane de Euro.

Grupul și-a consolidat poziția pe piață, la nivelul întregului portofoliu de servicii, și a înregistrat o creștere semnificativă a bazei de clienți, depășind 20,8 milioane de RGU, ceea ce reprezintă o majorare de 15,4%, de la an la an. Segmentul de telefonie mobilă s-a evidențiat și ocupă prima poziție în rândul segmentelor de servicii ale Grupului. Continuând ritmul de creștere din anii precedenți, numărul unităților generatoare de venit a atins 9,1 milioane, la nivel de grup.

În România, segmentul serviciilor mobile a atins 4,9 milioane de RGU, o evoluție de 18,1%, de la an la an, serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 11,2%, comparativ cu anul anterior, până la 4,2 milioane de RGU, în timp ce segmentul serviciilor de televiziune cu plată (cablu și satelit) s-a majorat cu 5,9%, de la an la an, până la 5,4 milioane de RGU. La sfârșitul anului, DIGI a obținut o performanță semnificativă, devenind operatorul cu cea mai mare acoperire de voce mobilă din țară.

Analizând retrospectiv activitatea Grupului pe parcursul anului 2022, putem spune că a fost o etapă definitorie în dezvoltarea noastră recentă, un an în care ne-am consolidat poziția, nu doar în România, ci și în Europa. Pentru al doilea an consecutiv, am reușit să ne extindem activitățile în țări diferite, și, totodată, să achiziționăm spectru suplimentar în România”, afirmă Serghei Bulgac, Director General al Digi Communications.

Operațiunile din Spania și-au consolidat poziția, la nivel de grup, datorită creșterii excepționale a bazei de utilizatori de telefonie și de internet fix, +74% față de anul precedent, până la 1,1 milioane de RGU. Numărul de utilizatori de telefonie mobilă a crescut semnificativ, cu 27,7% și a atins un total de 3,8 milioane RGU.

Continuând strategia de expansiune din ultimii ani, DIGI a obținut, prin intermediul asocierii cu Citymesh NV, parte a grupului IT Cegeka, drepturi de utilizare a unor frecvențe din spectrul mobilși în Belgia, cu intenția de a furniza servicii de telecomunicații performante. Astfel, Grupul operează în prezent în 5 țări europene.

Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicații RCS & RDS, liderul pieței de televiziune cu plată și servicii convergente de bandă largă din România, cu operațiuni în Spania, Italia și prezență în Portugalia și Belgia. Înființată în urmă cu mai bine de 28 de ani, compania operează în România o rețea extinsă și avansată de fibră optică, oferind servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și în cel al comunicațiilor mobile.