Unul dintre cei mai cunoscuți jucători din industria băuturilor alcoolice, Diageo, vrea să investească suma de 25 milioane de euro pentru a crește producția de bere fără alcool Guinness.
Reprezentanții companiei au anunțat intenția de a se investi suma de 25 de milioane de euro într-o nouă unitate de producție în Dublin, notează platforma esmmagazine.com.
Noua unitate va avea șase linii noi de procesare, cu o capacitate de 500.000 de hectolitri. Scopul acestei investiții este de a crește producția de bere fără alcool Guinness. Așadar, potrivit oficialilor companiei, producția pentru Guinness 0.0, este preconizată să crească cu aproximativ 300%.
Diageo estimează că brandul Guinness fără alcool va genera aproximativ 10% din vânzările Guinness în Irlanda în următorii ani.
În luna septembrie 2021, Diageo a inaugurat în România, la Dudeștii Noi (județul Timiș), depozitul de la Timișoara, unul dintre cele mai importante hub-uri ale Diageo în Europa, și-a mărit capacitatea cu peste 166%.
Hub-ul deservește în prezent Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Macedonia, România, Slovacia și Slovenia. Printre cele mai cunoscute produse ale companiei la nivel internaționale se numără whisky-urile Johnnie Walker, Crown Royal, J&B, Buchanan’s și Windsor, vodca Smirnoff, Cîroc şi Ketel One, dar şi Captain Morgan, Baileys, Don Julio, Tanqueray şi Guinness.