În mitologie, Casandra era o prezicătoare asemănătoare Pitiei, de la Oracolul din Delphi, în Grecia. Zeul Apollo s-a îndrăgostit de ea și i-a oferit darul de a vedea în viitor, cu condiția că aceasta să i se dăruiască. Ea a acceptat oferta zeului, dar, odată ce a primit harul de a prevedea ce urma să se întâmple, nu și-a mai ținut promisiunea. Cum Apollo nu mai putea să ia înapoi ce îi dăduse, a blestemat-o ca nimeni să nu creadă în profețiile ei.
Legenda spune că ea a prezis căderea Troiei, însă nimeni nu a luat-o în serios. „Sindromul Casandra” este un concept folosit cu referire la persoane care cred că pot prezice viitorul, dar nu au abilitatea de a face ceva pentru a-l evita. Are și mediul de business Casandrele sale. Istoria citează cazuri de oameni care au prezis ceva din viitor, dar nimeni nu i-a ascultat.
Câțiva ingineri de la Nokia creaseră un prototip de iPad și unul de AppStore cu câțiva ani înainte ca Apple să fi lansat primul iPhone. Asemenea Casandrei mitologice, au prezis un viitor pe care poate că ceilalți nu erau pregătiți să îl ia în calcul, să și-l imagineze.
Sau poate că, asemenea cercetătorilor, inginerii de la Nokia nu au știut cum să comunice suficient de bine, nu și-au vândut ideile și prototipurile astfel încât să fie luați în seamă. Oamenii care cercetează, inventează, în organizații, au nevoie de un partener care să aibă abilitatea de a împacheta o noutate, de a o face inteligibilă pentru cei care iau deciziile în top management, de a le crea repere și a le arăta cum acea noutate ar aduce valoare, diferențiere, returnarea investiției.
Cercetătorii de la Kodak și Fuji au prevăzut cu siguranță că viitorul fotografiei va fi digital. Cu toate acestea, nimeni nu i-a ascultat. Putem argumenta că nu au insistat suficient, că nu au influențat bine, că nu au prezentat bine. Dar jobul lor este să prezică tendințe, să-i informeze pe cei care au în mâini frâiele companiei. Ce fac aceștia cu informația este o altă poveste.
Poate că un exemplu în acest sens este parteneriatul dintre Steve Jobs și Steve Wozniak. Mintea inovativă a celui din urmă nu ar fi fost pusă în valoare fără gândirea de marketing a primului.
Îmi amintesc de un client de-al meu de la coaching: un IT-ist foarte bun, dar cu abilități mai puțin dezvoltate de comunicare, de relaționare, de influențare. El voia să fie lăsat să construiască, iar altcineva să se ocupe de forma în care ceea ce făcea el era transmis.
Nu avea acel orgoliu sau poate doar acea nevoie pe care o avem noi, ceilalți, de a ieși în față și a prezenta, a vorbi despre ce am creat, de a fi în lumina reflectoarelor. Este fascinant cum acești oameni își iau satisfacție din procesul de căutare, de descoperire; ei sunt asemenea celor care aduc perlele la suprafață. Alții le prețuiesc, le vând, le cumpără, le pun în valoare.
Oamenii care sunt cei mai aproape de schimbări în mediu, în așteptările, în cererile clienților, nu sunt cei din top management. Sunt cei din prima linie, cei care interacționează direct cu clienții, cei care percep imediat reacția acestora, le văd comportamentul de cumpărare sau de consum.
Câteva lucruri aș remarca pentru ca, în business, să ascultăm și să ținem cont de oamenii care pot să influențeze deciziile pentru viitor:
Să ne propunem, intenționat, să îi ascultăm, să citim printre rânduri, să testăm ceea ce spun, să avem răbdare.
Să încercăm să facem cu ei niște cursuri de prezentare a ideilor; poate funcționa cu unii. Să nu ne așteptăm însă că vor fi schimbări majore și, oricum, nu la toți.
Să avem un intermediar: cineva care are capacitatea de a înțelege ce spune un inginer care lucrează la proiecte pentru viitor, un cercetător, și care știe să prezinte și beneficiile acelor produse noi, cum pot aduce valoare consumatorului, businessului, societății, mediului, acționarilor.
Să nu spunem „Nu” când nu înțelegem. Să ne luăm timp de gândire, de testare, să lăsăm ideile noi la fermentat, așa cum bunicile noastre lăsau aluatul pentru cozonac: uneori, aluatul creștea și ieșea un cozonac foarte bun, alteori, nu prea creștea, trebuia să mai lucreze la el.
Să testăm niște idei noi pe copii, pe adolescenți. Aceștia vin cu alte obiceiuri, alte experiențe, văd altfel prezentul și viitorul imediat, au candoarea vârstei când e vorba de a da feedback. În plus, copiii și adolescenții nu au o distanță mare față de autoritate, spun ce cred indiferent de ceea ce scrie pe cartea de vizită a celorlalți. Iar acest aspect în sine este un mare câștig. Poate că departamentele de inginerie, cercetare și dezvoltare ar putea avea un centru de testare unde cei foarte tineri să poată experimenta (nu intră aici, desigur, produse din categorii care ar putea dăuna: alcool, tutun, medicamente).
Acestea sunt doar câteva idei care pot ajuta în transformarea Casandrelor din business în cercetători renumiți. Iar noi am avea cu toții de câștigat de pe urma atâtor idei bune care, altfel, se pot pierde la „coșul de gunoi” al inovației.