FacebookTwitterLinkedIn

Impact Developer & Contractor a preluat 51% din acțiunile RCTI Company, jucător pe piața construcțiilor din România. La finalul tranzacției, firma RCTI Company ar urma să fie mai bine capitalizată pentru a se putea adapta la creșterea volumului de lucrări de construcții în parteneriatul cu IMPACT Developer & Contractor. Finalizarea tranzacției este condiționată de aprobarea Consiliului Concurenței.

“Obiectivul nostru principal este creșterea capacității de construire printr-un control mai bun asupra calității lucrărilor și a termenelor de execuție, dar și prin centralizarea achizițiilor la nivel de grup pentru controlul costurilor, astfel încât să atingem țintele prevăzute în strategia de dezvoltare pentru perioada 2022 – 2027”, a declarat Constantin Sebeșanu, CEO Impact Developer & Contractor.

RCTI Company a înregistrat anului trecut o cifră de afaceri de aproximativ 95,3 milioane lei și un profit de peste 3 milioane lei.

În prezent, Impact Developer & Contractor are în derulare cu RCTI Company contracte de antrepriză generală de peste 50 milioane euro, pentru construcția imobilelor din ansamblul Greenfield Băneasa, situat în nordul Capitalei.